Poliţia rurală se reorganizează începând cu 1 septembrie, ca urmare a unui ordin emis de ministrul Administraţiei şi Internelor, Mircea Duşa.
Dacă până acum la posturile de poliţie comunală exista câte un sigur poliţist care asigura liniştea şi ordinea publică, de la 1 septembrie oamenii legii vor fi redistribuiţi astfel încât în fiecare comună vor fi mai mulţi poliţişti la post. Toate aceste posturi comunale sunt arondate celor 388 de secţii de poliţie.
Mai mult, pentru o bună coordonare, Inspectoratul General al Poliţiei Române (IGPR) a obţinut suplimentarea numărului funcţiilor de şefi de post cu 2.748.
Ideea reorganizării poliţiei rurale a venit de la faptul că infracţionalitatea în mediul rural a crescut în ultimul an cu 6,3%. Furturile din locuinţe au crescut cu 23,6%, tâlhăriile – cu 16,7% şi furturile din autoturisme – cu 15,5%.
"Am constatat o creştere a infracţiunilor cu violenţă în mediul rural, am înregistrat creşteri importante, cu 47%, la furturile de animale. De asemenea, infracţionalitatea stradală a crescut cu 23% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut", susţine şeful Poliţiei Române, Petre Tobă.
Poliţia rurală a fost desfiinţată la începutul anului trecut, când fostul şef al IGPR, chestorul Liviu Popa, a decis că sunt prea mulţi poliţişti în comune iar consumul de combustibil şi energie este prea mare.
Atunci s-a luat măsura ca poliţiştii să-şi desfăşoare activitatea la secţiile de poliţie, în timp ce în comune să existe câte un sigur om care să vegheze la ordinea şi liniştea publică.
Potrivit şefului Departamentului de Ordine şi Siguranţă Publică din MAI, Nicolae Căbulea, la data la care s-a decis desfiinţarea poliţiei rurale funcţionau 2.858 de birouri şi posturi de poliţie comunală.
În opinia ministrului Mircea Duşa, măsura prin care poliţia rurală a fost desfiinţată la începutul anului 2011 nu a dus la îmbunătăţirea activităţii.
"Aşa cum reiese şi din analizele făcute la nivelul IGPR şi la nivelul ministerului, această măsură nu a fost una care să ducă la îmbunătăţirea activităţii poliţiei rurale, în sensul că starea infracţională a crescut, au crescut de asemenea şi cheltuielile financiare cu această structură care trebuie să asigure liniştea şi ordinea publică în mediul rural şi de aici am ajuns la concluzia că trebuie să luăm măsuri de reorganizare", consideră Mircea Duşa.
După cum a declarat şeful Poliţiei Române, Petre Tobă, pentru măsura reorganizării poliţiei rurale au fost consultate toate inspectoratele de poliţie judeţene iar poliţiştilor li s-a aplicat un chestionar pe această temă. De asemenea, măsura a fost luată şi în baza realizării unui sondaj de opinie. AGERPRES
Stiri de actualitate:
REZULTATE REMARCABILE pentru sportivii ACS Maratin Rivulus Dominarum la cea de-a 38-a ediție a Eger Grand Prix
SIGHETU MARMAȚIEI: Restricții de circulație pe strada Bobâlna
MUZEUL DE ISTORIE ȘI ARHEOLOGIE: Exponatul lunii noiembrie – un sistem de tragere de tip Schnapphahnschloss
VITAL: Întrerupere furnizare apă potabilă luni, 2 noiembrie în Baia Mare
FOTBAL: Două competiții pentru copii organizate de AJF Maramureș
IGPR: Peste 200 de percheziții, în cadrul Operațiunii Jupiter
VOLEI: Știința Explorări, învinsă în minimum de seturi de Știința București
FOTBAL: CSM Sighet a încheiat turul cu o remiză
ITPF SIGHET: Cetățean moldovean cercetat pentru trafic de migranți
HANDBAL: Înfrângere acasă pentru CS Minaur
SĂRBĂTORI CREȘTINE: Ziua Tuturor Sfinților și Ziua Morților sau Luminația
HANDBAL: Fetele de la Minaur, meci acasă cu Slatina
SALVAMONT MARAMUREȘ: Intervenție încheiată cu succes în zona Pop Ivan – Munții Maramureșului
FOTBAL: Victorie în deplasare pentru Minaur, care încheie turul pe locul 1
SIGHETU MARMAȚIEI: Măsuri de restricție a circulației cu ocazia Luminației
VIDEO: Festivitatea de deschidere a Cupei României la Taekwon-do ITF – Juniori III, la Baia Mare
MARAMUREȘ – Un ținut, o mie de povești la Nisa
MARAMUREȘ BIKE: Atenție, capcană mortală pe traseul Cruce Albastră, Valea Roșie
UNGARIA a inaugurat primii peste 28 de kilometri ai drumului expres M49, care va lega autostrada M3 de granița cu România
Poliţia rurală se reorganizează începând cu 1 septembrie

Lasa un raspuns