Poliţia nigeriană a descoperit o "fabrică de bebeluşi" destinaţi vânzării pentru ritualuri

Poliţia nigeriană a descoperit o "fabrică de bebeluşi" destinaţi vânzării pentru ritualuri
Poliţia nigeriană a efectuat o percheziţie la un "orfelinat" din sudul Nigeriei unde au fost descoperite tinere femei gravide ale căror copii erau destinaţi vânzării pentru ritualuri, a declarat un poliţist vineri.
"Am descoperit fabrica de bebeluşi (…) în cadrul unei percheziţii realizate după ce am primit informaţii" cu privire la această locaţie din statul Akwa Ibom, a declarat un responsabil din poliţie, Oyekachi Orji.
Şapte tinere cu vârste cuprinse între 18 şi 20 de ani, dintre care trei erau însărcinate, au fost descoperite în timpul operaţiunii din 4 aprilie care a condus la arestarea proprietarului, a soţiei acestuia şi a unui complice.
"Suspecţii conving, de obicei, tinerele să rămână gravide promiţându-le 70.000 de naire (340 de euro) după naşterea copiilor care sunt vânduţi persoanelor care practică ritualuri", a explicat acesta.
Una dintre tinerele mame a declarat că a luat contact acest cap de familie cu scopul de a avorta. Acesta a convins-o apoi să rămână până la naştere.
"Doctorul mi-a dat 70.000 de naire" a explicat tânăra femeie citată de presa nigeriană, precizând că bebeluşul i-a fost luat la naştere.
Câteva luni mai târziu, 32 de adolescente gravide au fost descoperite la sediul unei fundaţii acuzate că le forţa pe tinere să aducă pe lume copii destinaţi vânzării, în statul Abia (sud).
Alţii sunt vânduţi în cadrul reţelelor de prostituţie, iar în cazuri mai rare sunt torturaţi şi sacrificaţi în timpul unor ritualuri de magie neagră.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.