VIDEO | Pelerini la ”Drumul catedralelor de lemn din Maramureș”

Anul 2019 a fost declarat în Patriarhia Română „Anul omagial al satului românesc”, iar în acest sens, Episcopul Iustin al Maramureșului și Sătmarului a inițiat proiectul ”Drumul catedralelor de lemn din Maramureș”, acțiune menită să evidențieze frumusețea valorilor culturale și spirituale ale satelor din județ.

În proiect au fost implicați 50 de tineri din municipiul Baia Mare, dar și peste 1.000 de tineri din comunitățile rurale aflate pe traseul Rogoz, Plopiș, Breb, Budești, Sârbi, Bârsana, Glod, Poienile Izei, Botiza, Rozavlea, Ieud, Bogdan Vodă, Săliștea de Sus, Moisei, Borșa, traseu parcurs cu căruțele în decursul a cinci zile, în perioada 16-20 august.

La fiecare biserică, tinerii drumeți au fost întâmpinați de grupurile tinerilor din comunitatea respectivă, prilej cu care a fost prezentat istoricul bisericii, fiind săvârșită și o slujbă de pomenire în memoria ctitorilor. Totodată, la fiecare oprire s-a luat pământ în urne special pregătite, care vor fi depuse în spațiul muzeal din incinta Catedralei Episcopale „Sf. Treime” din Baia Mare.

În seara zilei de sâmbătă, căruțele au ajuns în Bârsana unde au înnoptat, iar a doua zi, duminică, au participat la slujba religioasă care a avut loc la bisericuța de lemn, monument UNESCO din localitate.

Sursa foto: Episcopia Ortodoxă Română a Maramureșului și Sătmarului

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.