2017 este anul în care din ce în ce mai mulţi pasionaţi români de adrenalină se întreabă unde pot juca la pariuri online legal şi fără nici un risc, asta pentru că numărul jucătorilor care migrează online creşte exponenţial pe zi ce trece.
Unul dintre cei care au dezvăluit spectaculoasa creştere este Cădar Marius, experimentatul parior care a fondat cea mai mare şi mai activă comunitate de pariori din România, PariuriX.com. Primul autor al unei cărţi tipărite în România care se dedică pariurilor prevăzuse o creştere a pieţei pariurilor online cu până la 20% în acest an, însă estimările sale îndrăzneţe au fost chiar depăşite în prima lună a acestui an:
"Aşa cum m-am aşteptat, numărul jucătorilor recomandaţi de PariuriX.com faţă de luna Decembrie 2016 a crescut în Ianuarie 2017 cu peste 90%. Chiar dacă bugetul de promovare a fost uşor mai mare, consider că până la finalul anului, creşterea de peste 20% a pieţei de pariuri online – aşa cum este anticipată de mine – va fi posibilă fără prea multe complicaţii," a declarat Cădar Marius, unul dintre primii pariori de pe online din România.

Lasa un raspuns