Papa Benedict al XVI-lea îşi serbează luni ziua de naştere în "stil bavarez", marcând împlinirea a 85 de ani, la Vatican, alături de fratele său, de o serie de cardinali şi înalţi prelaţi ai Bisericii Catolice, dar şi de o formaţie de muzică tradiţională germană, transmite Associated Press.
Cardinalul Angelo Sodano l-a felicitat pe Papă în numele Colegiului Cardinalilor care l-a ales şi le-a urcat bun venit episcopilor bavarezi sosiţi la Palatul Apostolic.
În mesajul său în limba latină, cardinalul Sodano i-a urat Papei Benedict al XVI-lea "mulţi ani fericiţi", urare primită şi în mesajele de felicitare de la cancelarul german Angela Merkel, Regina Elisabeta a II-a a Marii Britanii şi de la preşedinţia italiană.
Luna aprilie îi oferă trei prilejuri de sărbătoare Suveranului Pontif, acesta celebrându-şi luni ziua de naştere, pregătindu-se în acelaşi timp pentru a sărbători joi 7 ani de la alegerea sa în Scaunul Papal, iar la 24 aprilie va sărbători debutul Pontificatului său.

Lasa un raspuns