Agenția de turism Mara International Tour din Baia Mare are, în această perioadă, oferte incitante pentru vacanța de vară. Maramureșenii mai pot beneficia de reduceri substanțiale la pachetele turistice atât pentru litoralul românesc, cât și pentru cel bulgăresc.
”Deja întâmpinăm dificultăți în a găsi în anumite perioade camere disponibile la hoteluri, deci și cei interesați de litoralul bulgăresc și care știu când pot să își ia vacanța, ar fi bine să se intereseze de pe acum pentru că rămânem fără locuri. Prețuri foarte bune în această perioadă veți găsi și pentru sejururile în Turcia, plecare cu avionul din Cluj pe Antalya – o destinație care ridică semne de întrebare turiștilor în sensul că nimeni nu este foarte convins dacă e bine să meargă anul acesta sau nu. Sunt hoteluri de 5 stele care în vârf de sezon costă cam 500 de euro de persoană ceea ce este un preț deosebit de rezonabil având în vedere că în Europa dacă încercăm să ne apropiem măcar de 5 stele, prețul este cu mult mai mare dacă nu dublu”, arată directorul Agenției de Turism Mara International Tour Baia Mare, Daniela Grigorescu.
Agenția de turism Mara International Tour Baia Mare a pregătit pachete atractive de vacanță și pentru Egipt.
”Se preconizează și anul acesta ca în timpul verii să se organizeze charter din Cluj, probleme nu s-au sesizat în ultima vreme în această destinație, iar prețurile sunt și aici foarte atractive, în jur de 300-400 euro de persoană, hotel de 4 stele cu All-inclusive. aș vrea să menționez și faptul că Marea Roșie este o mare deosebită, din punctul meu de vedere cel puțin una din cele mai frumoase mări și care nu merită ratată”, susține reprezentantul agenției de turism.

Lasa un raspuns