18 octombrie 1944, Sighetul a fost eliberat de către Armata sovietică și s-a înființat Consiliul Național Român.
Prin Dictatul de la Viena din 30 august 1940, regiunea de Nord-Vest a României a intrat în componenţa Ungariei.
”Din 18 octombrie 1944 până în 9 aprilie 1945, Maramureșul a fost ocupat de Armata Roșie, fiind la un pas de a fi anexat Uniunii Sovietice datorită acțiunilor prefectului autoproclamat Ivan Odoviciuc, care a fost înlăturat de la putere printr-o revoltă condusă de primarul Borșei, Gavrilă Ștrifundă.
În această perioadă, câțiva germani sigheteni au fost deportați în URSS, iar pe 5 martie militarii sovietici au deschis focul la Vadu Izei, împotriva maramureșenilor ce manifestau pentru revenirea regiunii la România, ucigând doi oameni. Criza a fost rezolvată de către liderul comunist Vasile Luca, Maramureșul fiind realipit țării.
La vremea aceea, orașul, sufocat și înfometat, adăpostea uneori până la 100.000 de oameni: deportați din vest, trupe repatriate, prizonieri de război, 15.000 de ucraineni veniți cu trupele sovietice. În Sighet existau șapte lagăre militare de triere, mai multe spitale militare: Liceul ”Dragoș-Vodă, Palatul cultural, etc.
Pe 9 mai 1945 războiul s-a sfârșit. În Sighet s-a deschis apoi un cimitir militar sovietic, unde au fost înhumați peste 400 de soldați și ofițeri căzuți în regiune, majoritatea rămași neidentificați. În oraș mai există cimitire ale combatanților maghiari, germani (și chiar alsacieni) căzuți în cele două războaie mondiale.
La 29 iunie s-a stabilit frontiera definitivă cu URSS, cea de pe râul Tisa, iar în septembrie granița s-a închis brusc, multe familii fiind atunci despărțite, părinții în URSS, iar copiii la școală la Sighet, fără a mai avea contacte unii cu alții până prin anii 1960!” – scrie Teofil Ivanciuc în cartea ”Sighetul Maramureșului Patrimoniu și Turism”.
Lasa un raspuns