O pacientă acuză medicul de gardă din Urgenţă Spitalului Sighet că a i-a cerut externarea în miez de noapte

O pacientă acuză medicul de gardă din Urgenţă Spitalului Sighet că a i-a cerut externarea în miez de noapte

O femeie de 46 de ani, Irina Savu, din Câmpulung la Tisa, a fost transportată de urgenţă duminică seara, în jurul orei 22:00 la Unitatea de Primire Urgenţe din cadrul Spitalului Municipal Sighet, acuzând dureri abdominale severe. Medicul de gardă, Petre Kraus, a constatat că pacienta avea fluctuaţii de tensiune şi un început de ulcer gastric.

Aparţinătorii femeii susţin că medicul i-a administrat perfuzii pentru că femeia era într-o stare avansată de deshidratare şi le-a spus părinţilor acesteia că va rămâne internată până a două zi, când vor reuşi să-i confirme un diagnostic.  La miezul nopţii însă, femeia susţine că medicul i-a cerut să părăsească spitalul, pentru că starea ei s-a îmbunătăţit, iar conform procedurii Unităţii de Primire Urgenţe, în acest caz, pacientul poate fi tratat la domiciliu. 

Irina Savu sustine că, înainte de a-i cere să elibereze patul din salon, medicul i-ar fi solicitat o suma de bani, neprecizand exact destinatia lor, femeia presupunând că aceştia erau necesari pentru achitarea serviciilor medicale, ea nefiind plătitor de asigurări de sănătate. Femeia nu avea asupra sa niciun ban, aşa că a promis că dacă are ceva datorii faţă de unitatea spitalicească, le va onora. Nevoită să părăsească unitatea spitalicească, deşi, susţine femeia, acuza în continuare stări de rău, aceasta a consultat luni dimineaţa un medic de familie din localitate.

Acesta a confirmat diagnosticul de ulcer gastric,  declarând că ar mai fi avut nevoie de o zi de intenare la secţia de urgenţă, fiind extrem de deshidratată.
Contactat de reporterul TV Sighet,  medicul Petre Kraus, a declarat că în cazul Irinei Savu s-a respectat intru totul procedura medicală. În urma tratamentului aplicat, femeia a ieşit din starea de urgenţă. Medicul a infirmat ca ar fi solicitat o suma de bani, precizand că şi cei care nu au plătite contribuţiile la CAS, pot beneficia de 3 zile de internare gratuită în regim de urgenţă.

In momentul de faţă, Irina Savu susţine că se simte mai bine datorită tratamentului prescris de medicul de familie care a consultat-o.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.