VIDEO | O nouă neprevăzută în proiectul de construire a podului peste Someș, de la Ulmeni

În așteptarea podului peste Someș de la Ulmeni, lucrare care nu-și mai dă de rând, o dată cu venirea sezonului cald, tot mai multe mașini stau minute în șir la coadă, pentru a prinde un loc pe podul plutitor. Începute în 2015, lucrările la pod trebuiau finalizate, conform contractului, în 2017.

Atribuite unei firme de execuție care se află în fața primului proiect de o asemenea anvergură, podul peste Someș e departe de a fi gata, după cinci ani de bâlbe și corecții. Fie că sunt de ordin tehnic sau financiar, problemele apărute în cei cinci ani la construcția podului peste Someș, pun într-o lumină nefavorabilă întreaga echipă care s-a ocupat de acest proiect.  Soluția tehnică aleasă pentru podul peste rîul Someş , proiectat la 170 de metri lungime și o lățime de 7,80 m, cu 2 benzi de circulație și trotuare – fiind prevăzut pentru a face față și traficului greu, de 40 de tone,  a fost cea mai ieftină: din grinzi de metal care cântăresc aproximativ 550 de tone. Pentru că nu are picior de sprijin în mijlocul albiei râului, doar pe maluri, după edificarea picioarelor, partea metalică suspendată a trebuit montată de pe mal, însă procedeul a fost greșit executat, așa că podul nu are decât picioarele înfipte în maluri, deși în 20 februarie a aniversat 5 ani de la începutul lucrărilor. Lucrările la pod au fost suspendate luni bune, în vederea realizării unei experitze. Rezultatele sosite acum trei săptămâni, sunt însă, favorabile.

Nu s-a întâmplat nimic cu podul, acuma ne-a sosit de curând expertiza. De asta am stat atâtea luni ca să vedem expertiza podului. Se pare că podul e ok, trebuie acuma doar să găsim soluția să traversăm Someșul”, spune Lucian Morar, primarul orașului Ulmeni.

O nouă neprevăzută a apărut însă. Rămâne în continuare de găsit soluția pentru a trage podul peste Someș, ceea ce presupune costuri suplimentare, neprevăzute în contractul inițial. Primarul Lucian Morar va participa la o întâlnre alături de proiectantul lucrării, constructor, dar și reprezentanți ai Inspecției de Stat în Construcții.

Proiectantul trebuie să ne dea soluția de tarversare. Să vedem exact care ar fi soluția pentru a traversa Someșul, pentru că se pare că e un pic mai complicat să traversăm, decât am crezut inițial. După întâlnirea de mâine vom ști mai multe despre ce e de făcut în continuare. Am cerut și oferta de macarale, dar sunt foarte mulți bani care nu au fost prevăzuți în ofertă. Trebuie să vedem și juridic dacă e posibil să introducem și alți bani pentru a achiziționa aceste macarale”, spune Lucian Morar.

Proiectul de construire a podului este fianțat de Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației (MLPDA). Podul peste Someș de la Ulmeni trebuia finalizat, conform contractului, în martie 2017, însă termenul a fost mereu prelungit, ca și finanțarea, care s-a gonflat pe parcursul realizării de la 8,42 milioane lei + TVA, la 11.036.771,44 lei (sumă care conține TVA), conform ultimei actualizări a indicatorilor tehnico-economici aprobați de Consiliul Local Ulmeni în 4 aprilie 2019 (Hotărârea nr. 15/2019).Pentru această lucrare, s-au plătit până acum aproape 9 milioane de lei, lucrarea fiind finalizată în proporție de 82%.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.