În municipiul Baia Mare s-a lansat azi un proiect care are ca obiectiv general creșterea nivelului de trai pentru persoanele aflate în risc de sărăcie și excluziune socială. Acest lucru va fi posibil prin furnizarea de servicii integrate specializate, corelate cu nevoile individuale și familiale, pentru minimum 560 de persoane aflate în risc de sărăcie și excluziune socială.
Proiectul ”Incubatorul socio-medical, instrument de inovare socială” a fost lansat în Piața Cetății. Este un proiect integrat care vizează cartierele băimărene Republicii, Traian până în zona Meda. Prin acesta se oferă soluții și servicii și pentru elevi, și pentru părinții lor, dar și pentru cei care au spirit antreprenorial.
”Un proiect care pe lângă aceste servicii va aduce și îmbunătățirea calității infrastructurii de locuire, un proiect care pe parcursul a trei ani sperăm să fie util pentru cele 560 de persoane din grupul țintă și în special, după aceea, să aducă plus valoare pentru întreaga comunitate băimăreană și în special pentru zona în care el se va implementa. Pe lângă cele 35 de afaceri pe care proiectul le va finanța, fiind selectate 35 de planuri de afaceri dintre cele care se vor depune pe parcursul acestui proiect, aceste 35 de planuri de afaceri vor fi finanțate cu 25.000 de euro fiecare plan de afacere. Practic, noi suntem cu un pas înaintea programului Start-Up Nation, care s-a lansat în urmă cu câteva luni”, a declarat managerul proiectului, Bogdan Gavra.
În cele 35 de afaceri, vor fi minim câte 2 persoane angajate.
”Practic putem gândi că din start vor fi 70 de persoane care vor beneficia de angajare pe lângă celelalte 50 de persoane pentru care vom subvenționa cu 900 de lei pentru fiecare angajator care va primi să muncească persoanele care vom urma cursurile de calificare realizate de către partenerul ROGEPA”, a mai informat managerul proiectului.
”Acest proiect este unul integrat, este unul foarte complex, care vizează să ajute familiile care locuiesc în Baia Mare, mai exact în cartierele Decebal, Republicii, Traian și Depozitelor. Este vorba despre un set de 7 servicii pe care vrem să le oferim familiilor din această zonă. Copiii de la clasa a V-a și a VI-a de la Școala nr. 18 care vor alege să se înscrie în acest proiect vor participa la programul <<Școală după școală>>în mod gratuit, la Școala nr. 18, inclusiv copiii care sunt de la alte școli din zonă pot să participe în cadrul acestui proiect, la programul <<Școală după școală>>, a anunțat Alexandra Mitre, expert informare și publicitate la CERC SRL.
Toți elevii vor primi, în fiecare an în care vor participa la acest program, și subvenții de câte 1200 de lei precum și rechizite. Alte 308 persoane vor fi sprijinite prin acest proiect pentru accesul pe piața muncii. Vor fi identificate, de asemenea, cel puțin 100 de persoane cu inițiativă și competențe antreprenoriale. Acestea se vor putea perfecționa în domeniu după care vor participa la un concurs de planuri de afaceri. În urma acestui demers vor fi subvenționate maxim 35 de firme cu câte 25.000 de euro fiecare. Proiectul este finanțat de Ministerul Fondurilor Europene prin Programul Operațional Capital Uman.
Stiri de actualitate:
ASOCIAȚIA ESPERANDO: Rezultatele unui proiect dedicat autonomiei și incluziunii persoanelor cu dizabilități
BAIA MARE: Campania de deratizare a fost prelungită
ITM MARAMUREȘ: Rezultate campanie construcții
CONFERINȚA NAȚIONALĂ SALVAMONT 2026 a debutat în Maramureș, reunind specialiștii în salvare montană din întreaga Românie
AEROPORTUL INTERNAȚIONAL MARAMUREȘ: Zbor din București spre Baia Mare, dus-întors la 65 euro
VITAL: Întrerupere furnizare apă potabilă miercuri, 28 octombrie în Baia Mare și Băița
FOTBAL: Medie de peste cinci goluri pe meci în etapa a 7-a din Liga 4
HANDBAL: Jucători de la Minaur, la națională pentru meciurile cu Polonia și Franța
DÁVID LAJOS: Istoricul-arhivar Balogh Béla (16 februarie 1936 – 27 octombrie 2026) nu mai este printre noi – Moștenirea trecutului orașului trebuie să o ducem mai departe noi
VIDEO: 35% din cei care au absolvit cursuri de formare profesională organizate de AJOFM s-au angajat în domeniul pentru care s-au pregătit
MUZEUL SATULUI BAIA MARE: Noul program de vizitare
ASOCIAȚIA ESPERANDO a promovat un stil de viață sănătos prin proiectul SIS, care se încheie în această lună
ȘTIINȚA ELECTRO-SISTEM BAIA MARE: Juniorii clubului sportiv la stagiul național de la Snagov
MUZEUL JUDEȚEAN DE ISTORIE: Peste 3.300 de beneficiari, de la cei mai mici exploratori până la elevi dornici să descopere istoria, patrimoniul și știința prin experiențe interactive.
VITAL: Întrerupere furnizare apă potabilă marți, 27 octombrie în Baia Mare, Lăpușel, Hideaga, Recea
ERASMUS+ ÎN MARAMUREȘ: Aproape 1,6 milioane de euro pentru educație în anul școlar 2026-2027
RUGBY: „Zimbrii” joacă în deplasare cu Steaua în semifinalele Cupei României
SALVAMONT MARAMUREȘ: Misiune încheiată cu succes în zona Valea Vișeului, în apropierea râului Tisa
JANDARMII MONTANI MARAMUREȘENI: Bărbați sancționați pentru pătrunderea în fondul cinegetic cu motociclete de cross
O MÂNĂ DE AJUTOR: Proiect pentru creșterea nivelului de trai al celor aflați în risc de sărăcie și excluziune socială

Lasa un raspuns