Datele furnizate de unităţile spitaliceşti, relatează un lucru îmbucurător, rata avorturilor la nivelul judeţului Maramureş a scăzut semnificativ. În primul trimiestru al acestui an în Sighetul Marmaţiei s-au realizat un număr de 4 avorturi la cerere. Medicii susţin că un rol important în scăderea numărului de avorturi, îl reprezintă şi Cabinetul de Planning Familial din cadrul Spitalului Municipal Sighet.
Dacă în primele trei luni din 2010, 88 de maramureşence au dorit să întrerupă sarcina, în aceeaşi perioadă din 2011, s-au înregistrat doar 15 asemenea cazuri. La nivelul municipiului nostru, în primul trimestru al acestui an, s-au înregistrat un număr de 27 de avorturi, dintre care 23 avorturi spontane şi doar 4 avorturi la cerere. Medicii susţin că scăderea numărului de avorturi se datorează şi Cabinetului de Planning Familial din cadrul Spitalului Municipal Sighet care oferă contraceptive gratuite persoanelor care solicită acest lucru.
Trebuie să specificăm că o parte dintre sighetence preferă să apeleze pentru o întrerupere de sarcină, la serviciile unităţilor din mediul privat, în pofida faptului că preţurile practicate în acest sector, sunt mult mai piperate.
Eta Maris, asistent medical la secţia de Ginecologie din cadrul Spitalului Municipal Sighet, a precizat pentru Tv Sighet, că cele mai multe cazuri de avorturi sunt provin de la tinerele de liceu, dar şi de la persoanele din mediul rural. Eta Maris este de părere că pentru a combate acest fenomen, trebuie început în primul rând cu educaţia primită de acasă, de la părinţi, un rol important atribuind atât şcolii, dar şi bisericii. Un aspect deloc de neglijat ar fi şi educarea părinţilor cu privire la metodele de contaceptie existenţe pe piaţă. De cealaltă parte, potrivit datelor statistice furnizate de uniatile spitaliceşti din judeţ, numărul naşterilor a scăzut în 2011 la 596, de la 655 câte s-au înregistrat în 2010.

Lasa un raspuns