Unitatea 1 de la Cernavodă a fost reconectată vineri dimineață la Sistemul Energetic Național, informează Nuclearelectrica, printr-un comunicat remis AGERPRES
Deconectarea controlată a avut loc în data de 10 iunie 2015 pentru efectuarea unor lucrări de întreținere corectivă la calea de evacuare a puterii electrice, cu menținerea reactorului la putere.
Reprezentanții SNN subliniază că opririle neplanificate reprezintă acțiuni de oprire controlată a centralei pentru efectuarea unor lucrări punctuale de remediere la unele echipamente, acțiuni adiționale programului anual de mentenanță corectivă din cadrul opririlor planificate.
Aceste opriri de mentenanță corectivă sunt prevăzute în bugetul anual al SNN, iar în cazul CNE Cernavodă acestea sunt de trei ori sub media actuală din industria nucleară.
‘Realizarea lucrărilor și testelor de verificare aferente acestei deconectări, și tuturor celorlalte opriri neplanificate, se desfășoară cu respectarea procedurilor centralei și a normelor de securitate nucleară, fără niciun impact advers asupra populației, personalului, instalațiilor și mediului înconjurător’, precizează comunicatul.
Stiri de actualitate:
SIGHETU MARMAȚIEI: Restricții de circulație pe strada Bobâlna
MUZEUL DE ISTORIE ȘI ARHEOLOGIE: Exponatul lunii noiembrie – un sistem de tragere de tip Schnapphahnschloss
VITAL: Întrerupere furnizare apă potabilă luni, 2 noiembrie în Baia Mare
FOTBAL: Două competiții pentru copii organizate de AJF Maramureș
IGPR: Peste 200 de percheziții, în cadrul Operațiunii Jupiter
VOLEI: Știința Explorări, învinsă în minimum de seturi de Știința București
FOTBAL: CSM Sighet a încheiat turul cu o remiză
ITPF SIGHET: Cetățean moldovean cercetat pentru trafic de migranți
HANDBAL: Înfrângere acasă pentru CS Minaur
SĂRBĂTORI CREȘTINE: Ziua Tuturor Sfinților și Ziua Morților sau Luminația
HANDBAL: Fetele de la Minaur, meci acasă cu Slatina
SALVAMONT MARAMUREȘ: Intervenție încheiată cu succes în zona Pop Ivan – Munții Maramureșului
FOTBAL: Victorie în deplasare pentru Minaur, care încheie turul pe locul 1
SIGHETU MARMAȚIEI: Măsuri de restricție a circulației cu ocazia Luminației
VIDEO: Festivitatea de deschidere a Cupei României la Taekwon-do ITF – Juniori III, la Baia Mare
MARAMUREȘ – Un ținut, o mie de povești la Nisa
MARAMUREȘ BIKE: Atenție, capcană mortală pe traseul Cruce Albastră, Valea Roșie
UNGARIA a inaugurat primii peste 28 de kilometri ai drumului expres M49, care va lega autostrada M3 de granița cu România
AJOFM MARAMUREȘ: 334 locuri de muncă vacante în județ
NUCLEARELECTRICA: Unitatea 1 de la Cernavodă a fost reconectată vineri dimineață la Sistemul Energetic Național

Lasa un raspuns