Noua ediție a Diviziei A1 de volei masculin va începe în data de 6 noiembrie, într-un format special, cauzat de pandemia de coronavirus.
Cele 12 echipe participante au fost împărțite în patru grupe în care fiecare va juca cu fiecare câte trei. Primele două etape sunt programate în perioada 6-8 noiembrie. Conform noului sistem, componența grupelor se va tot schimba pe parcursul competiției, iar gazdele turneelor au fost stabilite prin tragere la sorți.
”Planul era făcut de mult, până la urmă e bine că am reușit să pornim campionatul, sigur cu o întârziere de câteva săptămâni. Se joacă sub formă de turnee deși marea majoritate a președinților de cluburi sau reprezentanții cluburilor solicit etape săpătmânale. Din câte am înțeles decizia aparține Ministerului Tineretului și Sportului și nu înțelegem de ce nu se poate juca sub formă de etapă dar important e că am pornit campionatul sau sperăm să pornim capionatul și să jucăm măcar primele etape”, a declarat Marius Botea, antrenor principal la Știința Explorări Baia Mare.
Deși a dorit să organizeze un turneu din turul campionatului, Știința Explorări nu a avut noroc la tragerea la sorți efectuată în cadrul ședinței Comitetului Director al Federației Române de Volei, desfășurată online.
Programul turului pentru Știința Explorări:
– Turneul 1 (6-8 noiembrie, București) – participă Știința București; U Cluj; Știința Explorări Baia Mare;
– Turneul 2 (20-22 noiembrie, Dej) – participă Dinamo București; Unirea Dej; Știința Explorări Baia Mare;
– Turneul 3 (27-29 noiembrie, Zalău) – participă SCM Zalău; CSM Câmpia Turzii; Știința Explorări Baia Mare. În cazul în care CSM Câmpia Turzii se va retrage din campionat se va disputa doar partida SCM Zalău – Știința Explorări Baia Mare (28 noiembrie);
– Turneul 4 (4-6 decembrie, Zalău) – participă CSU Brașov; Steaua; Știința Explorări Baia Mare;
– Turneul 5 (11-13 decembrie, Craiova) – participă Arcada Galați; Știința Explorări Baia Mare; SCMU Craiova; CS UV Timișoara.

Lasa un raspuns