Apar noi detalii în cazul centrului social privat din Vișeu de Sus. Potrivit DIICOT s-a constatat faptul că membrii grupului au aplicat metode barbare asupra minorilor, prin aducerea şi ţinerea acestora în condiţii de veritabilă sclavie, fiind exploataţi prin obligarea lor la executarea unor munci fizice epuizante, dincolo de capacităţile lor.
În programele Projekt Maramureş erau prevăzute în scop de reabilitare o multitudine de activităţi recreative, menite să stimuleze dorinţa de linişte şi de integrare a tinerilor, de regulă în mijlocul naturii, beneficiind de educaţie multidisciplinară prin intermediul unor specialişti în pedagogie, psihologie şi diverse activităţi lucrative.
În realitate, tinerii erau excluşi de la orice formă de continuare a studiilor, li se confiscau actele de identitate, bunurile personale, în principal cele care ar facilita posibilitatea de comunicare cu lumea exterioară şi erau supuşi unor metode dure şi brutale de aşa-zisă educaţie.
”În urma cercetărilor efectuate în cauză s-a constatat faptul că, membrii grupului au aplicat metode barbare asupra minorilor, prin aducerea şi ţinerea acestora în condiţii de veritabilă sclavie, fiind exploataţi prin obligarea lor la executarea unor munci fizice epuizante, dincolo de capacităţile lor, şi îndeplinirea unor servicii lucrative, exercitându-se asupra lor acte de constrângere fizică adesea extremă, bătăi repetate, privare de hrană, lipsire de libertate prin închiderea într-un aşa-zis „arest”, exercitarea unor manopere medicale intruzive împotriva voinţei lor şi în ignorarea voită a unor consecinţe grave pentru organismul lor, legarea cu funii, înhămarea la căruţă alături de animale, ţinerea deliberată a minorilor în ger şi în frig sau în ploaie şi verbală, constând în umilinţe şi acte specifice torturii. Toate acestea au fost de natură să creeze grave traume psihice şi fizice minorilor, unii dintre ei având intenţii suicidale din această cauză”, se arată în comunicatul emis de DIICOT.
Fondurile băneşti asigurate de statul german pentru finanţarea activităţii acestui proiect erau însuşite de către membrii grupului, despre care există suspiciunea că, utilizând mai multe metode ilicite pentru a asigura o aparenţă de legalitate, nu au respectat principiile şi regulile folosirii fondurilor respective în scopurile dedicate.
Cu ocazia perchezițiilor domiciliare efectuate la data de 27.08.2019, au fost identificate sume importante de bani, respectiv suma de 8.665 euro găsită la domiciliul unui inculpat și suma de 137.450 euro găsită la domiciliul unui cetățean german inculpat și el, bani a căror proveniență nu au putut să o justifice.

Lasa un raspuns