Next Generation în Baia Mare, cu participanți din toată țara

Baia Mare găzduieşte pentru  câteva zile tineri, studenţi şi elevi din toată ţara, cu ocazia celei de a XVII-a ediţii a concursului naţional  de eseuri pe tema orientării în carieră Next Generation, organizat de către Inspectoratul Şcolar Judeţean Maramureş.

În 16 iulie s-a dat startul concursului, în prezenţa invitaţilor, a oficialităţilor şi a reprezentanţilor unor instituţii. Ca de fiecare dată la eveniment au fost invitaţi şi poliţiştii de prevenire.

Cu această ocazie elevii au fost informaţi cu privire la şcolile de poliţie existente în ţară şi încurajaţi să se orienteze şi în această direcţie, fiindu-le prezentate câteva din avantajele profesiei de poliţist. De asemenea, având în vedere faptul că acest concurs a adus la Baia Mare tineri din diferite colţuri ale ţării, ofiţerul de prevenire le-a prezentat acestora şi câteva măsuri preventive la îndemână pentru a nu deveni victime ale infractorilor care pot profita de calitatea lor de turist.

Poliţiştii le urează participanţilor multă baftă, atât la concurs, cât şi în alegerea şi urmarea unei profesii de succes.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.