Judecătorul Stan Mustaţă a plecat, marţi, de la DNA, după aproape patru ore de audieri, el declarând că procurorii l-au pus sub învinuire şi că aceştia susţin că un prieten de-al său s-ar fi întâlnit cu un prieten al lui Dan Voiculescu, pentru a fi dată o soluţie favorabilă în dosarul ICA.
La ieşirea din sediul DNA, judecătorul Stan Mustaţă, de la Curtea de Apel Bucureşti, a spus că probele anchetatorilor nu sunt concludente şi nici suficiente pentru formularea unor acuzaţii.
Judecătorul a admis însă că la dosar există înregistrări ambientale, făcute de anchetatori, cu tehnică montată în biroul unui prieten de-al său, "Boraci Ioan", care deţine o fermă.
Întrebat ce fel de discuţii a purtat cu acest prieten, Stan Mustaţă a spus că nu au vorbit vreodată despre chestiuni precum intervenţii în dosare sau primirea unor bani ori bunuri.
Întrebat dacă de-a lungul carierei sale i s-au oferit sau a primit vreodată bunuri, judecătorul Mustaţă a spus că a refuzat întotdeauna tot ce i s-a oferit, dând ca exemplu o oferă făcută de "o persoană interesată", care a vrut să îi dea un telefon mobil.
Întrebat dacă ştie cum a fost deschis acest dosar, Stan Mustaţă a spus că nu are astfel de informaţii. Judecătorul a menţionat că nu are prieteni în rândul avocaţilor, motiv pentru care la DNA a fost reprezentat de un avocat din oficiu.
Stan Mustaţă a precizat că a fost emoţionat pe tot parcursul audierilor, dar că, în opinia sa, nu are cum să existe vreo legătură între cazul său şi cel al judecătoarelor Viorica Dinu şi Antonela Costache, în dosarul cărora există o interceptare în care este pomenit numele său. CITEŞTE MAI MULT…
Stiri de actualitate:
TEATRUL MUNICIPAL BAIA MARE: INBOX – în cadrul Sărbătorii Castanelor lângă Podul Culturii
ISU MARAMUREȘ: Prevenție, responsabilitate și parteneriat pentru siguranța maramureșenilor
INVITAȚIE LA VERNISAJ: Comorile României – Patrimoniul Mondial UNESCO din Maramureș la Muzeul Județean de Mineralogie
MUZEUL JUDEȚEAN DE ARTĂ: Arta Băimăreană 130 – vizită ghidată de Sărbătoarea Castanelor
RUGBY: „Zimbrii” au ratat calificarea în finala campionatului
MIHAI VĂLU este noul manager al Teatrului Municipal Baia Mare
CAMPANIE: Ziua de Curățenie Națională -19 septembrie
SIMPOZION ANIVERSAR: Bârsana – 700 de ani de la prima atestare documentară (1326-2026) – Repere istorice, spirituale și culturale ale Bârsanei
PAP ZSOLT ISTVÁN: Acord de colaborare cu AJVPS Maramureș pentru a interveni rapid și eficient atunci când urșii coboară
SIGHETU MARMAȚIEI: ProfiSchoolUp – investiții pentru îmbunătățirea învățământului profesional în zona transfrontalieră România–Ucraina
VITAL: Întrerupere furnizare apă potabilă vineri, 18 septembrie în Baia Mare
EVENIMENT: Ce am învățat de la Școala Naturii în Geoparcul Gutâi-Maramureș?
START ÎNSCRIERI: A început perioada de recrutare pentru școlile militare de subofițeri de jandarmi – 850 de locuri sunt dispobibile în acest an
SPECTACOL ANIVERSAR: Asociația Esperando – de 25 de ani alături de persoanele cu nevoi speciale
SIGHETU MARMAȚIEI: Restricții de trafic pe două străzi
TAEKWON-DO: Cinci sportive ale ACS Dragonul Baia Mare au obținut centura neagră 1 Dan
RUGBY: „Zimbrii” joacă mâine cu Dinamo pentru un loc în finala campionatului
SIGHETU MARMAȚIEI: Romanian Science Festival – Târg de științe
BAIA MARE: Circulație în condiții de șantier pe noul Pod Unirii și sens giratoriu la intersecția bulevardelor Independenței și Unirii
MUSTAŢĂ: Procurorii spun că un prieten de-al meu s-a întâlnit cu un prieten al lui Voiculescu

Lasa un raspuns