Ministrul Administraţiei şi Internelor, Constantin Traian Igaş, efectuează astazi 11 august a.c., o vizită oficială în judeţul Maramureş. Demnitarul din Guvernul României va ajunge mâine dimineaţă în municipiul Sighetu Marmaţiei şi se va deplasa la sediul Inspectoratului Judeţean al Poliţiei de Frontieră pentru a vedea modul în care au fost utilizate sumele accesate prin programul Schengen Facility, fonduri europene pentru modernizarea şi reabilitarea sectoarelor poliţiei de frontieră Sighet, Sarasău, Vişeu de Sus, a sediului inspectoratului şi a unor pavilioane. Ministrul Constantin Traian Igaş va trece şi la punctul de trecere a frontierei de stat de la Sighetu Marmaţiei. Acesta este însoţit de către chestorul principal de poliţie Ioan Buda, inspector general al Poliţiei de Frontieră Română, chestor principal dr. Nelu Pop, director general Oficiul Român pentru Imigrări, colonel Sorin Marcel Lucaciu, inspector general Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă şi comisarul şef de poliţie dr. Ioan Liviu Tăut, rector împuternicit al Academiei de Poliţie "Alexandru Ioan Cuza".
Un alt punct din programul vizitei Ministrului Administraţiei şi Internelor este Centrul Regional de Cazare şi Proceduri pentru Solicitanţii de Azil Maramureş din oraşul Şomcuta Mare. Acesta este o structură specializată destinată să asigure în zona de competenţă aplicarea într-o concepţie unitară a legislaţiei în vigoare activitatea şi să realizeze în interesul persoanei şi al comunităţii, în sprijinul instituţiilor statului, exclusiv pe baza şi executarea legii. Centrul urmăreşte asigurarea accesului neîngrădit la procedura de azil al străinilor aflaţi în nevoie internaţională de protecţie. Acesta arondează nouă judeţe (cele din vecinătatea Maramureşului, respectiv Sibiu Alba şi Harghita).
Membru al Guvernului, Constantin Traian Igaş, va sosi în municipiul Baia Mare şi va participa la finalizarea lucrărilor de extindere, reabilitare, modernizare, respectiv la inaugurarea locaţiei SMURD, amplasată la Detaşamentul de Pompieri Baia Mare, de la sediul Inspectoratul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă "Gheorghe Pop de Băseşti Maramureş. La ceremonial va fi prezent şi subsecretarul de stat Raed Arafat din Ministerul Sănătăţii.
La Instituţia Prefectului-Judeţul Maramureş, Constantin Traian Igaş se va întâlni cu şefii structurilor teritoriale ale Ministerului Administraţiei şi Internelor, după care va susţine o conferinţă de presă. Alături de ministrul administraţiei şi internelor se vor afla, pe parcursul vizitei efectuate în judeţul Maramureş, prefectul Sandu Pocol, preşedintele Consiliului Judeţean Maramureş, Mircea Man, parlamentari, primari, şefi serviciilor publice deconcentrate, şefii structurilor teritoriale de siguranţă şi ordine publică.
Stiri de actualitate:
BAIA MARE: Salvamont Maramureș, alături de copii la Kinder Fest
ITPF SIGHET: Proiectul ROUA00515 FrontLine+, cooperare pentru mobilitate și control integrat în zona de frontieră România-Ucraina
FOTBAL: Academica Recea, învinsă acasă la scor de neprezentare
FOTBAL: Remiză albă între CSM Sighet și Sănătatea Cluj
VIDEO: Experimente cu însoțitori – vernisajul expoziției de pictură semnată de Pintér Zsolt în cea de a patra zi a Főtér Fesztivál 2026
FŐTÉR FESZTIVÁL 2026: Zilele Maghiare Băimărene – urmează trei zile de programe atractive
MUZEUL JUDEȚEAN DE ISTORIE: Muzeul Viu revine din această toamnă
NORD LITERAR: „Începuturile lumii” – o poveste de toamnă
GALERIA DE ARTĂ U.A.P.: ”VERTICAL 17 – Dialoguri în timp” la 20 de ani de la absolvirea Programului de studiu Arte Plastice
VITAL: Întrerupere furnizare apă potabilă vineri, 11 septembrie în Baia Mare
ITPF SIGHET: Percheziții în Maramureș într-un dosar de contrabandă
FOTBAL: Minaur caută, la Sântandrei, a treia victorie consecutivă în campionat
FOTBAL: FRF introduce cartonașul negru în competițiile de juniori
HADBAL: CS Minaur înfruntă Teutonii în deplasare în etapa a doua
JANDARMERIA MARAMUREȘ: Sfârșit de săptămână cu multe evenimente
FŐTÉR FESZTIVÁL 2026: Colecție de țesături indiene la Casa Maghiară Teleki – joi sunteți așteptați la vernisajul expoziției de pictură semnate de Pintér Zsolt
COLONIA PICTORILOR: Anuala Artelor 2026 – 121 de lucrări de artă, creațiile a 67 de artiști
SPITALUL MUNICIPAL SIGHETU MARMAȚIEI: A fost lansat proiectul transfrontalier T.I.N.A.
SALVAMONT MARAMUREȘ: Marie Nordgren, vicepreședinta Comisiei Internaționale de Salvare Alpină, în Maramureș
Ministrul Administraţiei şi Internelor Traian Igaş soseşte astăzi în Sighet

Lasa un raspuns