Baia Mare: Guvernul României a aprobat fonduri pentru consolidarea malului râului Tisa de la Crăciuneşti

Baia Mare: Guvernul României a aprobat fonduri pentru consolidarea malului râului Tisa de la Crăciuneşti

Guvernul României a aprobat fonduri pentru consolidarea malului râului Tisa la Crăciuneşti. Banii au fost aprobaţi în şedinţa de astăzi a guvernului, în cadrul căreia au mai fost stabilite realizarea a zece obiective de investiţii prioritare din infrastructura de gospodărire a apelor şi de mediu.

Valoarea celor zece obiective de investiţii se ridică la peste 950 milioane lei (958.958.000 lei) iar finanţarea acestora se face prin Programul Naţional de Dezvoltare a Infrastructurii. Este vorba despre consolidarea malului râului Tisa la Crăciuneşti din judeţul Maramureş, de amenajarea şi regularizarea unor râuri pe anumite sectoare (râurile Borşa, Dipşa, Valea Mare, Maja, Boşneag, Nădrag şi Nera), de punerea în siguranţă a nodului hidrotehnic Sânmihaiu Român din judeţul Timiş şi a lucrărilor existente pe râul Bârlad dar şi de lucrări pentru înlăturarea calamităţilor naturale produse în bazinul hidrografic Crişul Negru din judeţul Bihor. Realizarea acestor obiective are ca scop prevenirea efectelor distructive ale apelor mari, punerea în siguranţă a obiectivelor economice deja existente precum şi eliminarea pericolului de pierdere a vieţilor omeneşti.

Prefectul Sandu Pocol a precizat că finanţarea investiţiei se va efectua în conformitate cu prevederile Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 105 din 2010 pentru aprobarea programului naţional de dezvoltare a infrastructurii, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 15 din 2011, cu completările ulterioare de la bugetul de stat prin bugetul Ministerului Mediului şi Pădurilor, în limita sumelor aprobate anual cu această destinaţie în buget precum şi din alte surse legal constituite conform programelor de investiţii publice aprobate conform legii. Valoarea totală de a investiţiei de consolidare a malului râului Tisa de la Crăciuneşti este 84.075 mii lei. Lucrarea este amplasată pe malul stâng al râului Tisa în zona frontului de captare de la Crăciuneşti, localitatea Bocicoiu Mare, între stâlpii de frontieră 305-305, pe o lungime de aproximativ 1,80 kilometri. Durata de realizare a investiţiei este de 21 de luni. Titularul obiectivului de investiţii este Ministerul Mediului şi Pădurilor iar beneficiarul Administraţia Naţională "Apele Române".

 

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.