VIDEO | Militar care asigura paza la Palatul de Justiție din Baia Mare confirmat cu coronavirus

Un militar care asigura paza la Palatul Justiţiei din Baia Mare în zona de acces a personalului, nu al publicului, a fost diagnosticat pozitiv cu virusul SARS-Cov2. Anunțul a fost făcut astăzi de Tribunalul Maramureș.

Tribunalul Maramureș precizează că au fost luate măsuri imediate pentru dezinfecţia sediului, inclusiv a sălilor de judecată şi a spaţiilor comune, prin intermediul unei firme specializate, acţiunea realizându-se în data de 26 mai.

De asemenea, au fost dispuse toate măsurile necesare în vederea continuării activităţii în condiţii de siguranţă, conducerea instituției fiind în contact permanent cu Direcţia de Sănătate Publică Maramureş.

Se recomandă tuturor participanţilor la judecarea cauzelor respectarea dispoziţiilor Ordinului de Serviciu nr. 15/2020 al preşedintelui Tribunalului Maramureş, publicat pe site-ul instituţiei.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.