Conducerea executivă a ALDE Maramureș începe curățenia în cadrul organizației județene. Nu neapărat că ALDE Maramureș ar avea un număr foarte mare de membri, dar și cei pe care îi are se pare că nu prea ajută partidul. Astfel, astăzi, în cadrul Delegației Teritoriale Județene a ALDE Maramureș se va propune retragerea sprijinului politic pentru consilierii locali din Ardusat, Băiuț și Leordina.
ALDE Maramureș a susținut astăzi prima conferință de presă după alegerile parlamentare. Conducerea partidului arată că nu s-a așteptat să obțină un scor atât de mic, dar important este că ALDE a ajuns la guvernare alături de PSD, a susținut Cornelia Negruț. Rezultatele slabe obținute de ALDE la parlamentare au însă urmări. Cornelia Negruț susține că unii consilieri ALDE din teritoriu probabil că nici măcar nu s-au deplasat la vot. Măsura retragerii sprijinului politic pentru consilierii din Ardusat, Băiuț și Leordina a fost luată în cadrul Biroului Politic Teritorial Județean și a fost înaintată azi Delegației Teritoriale Județene.
”Consilieri care nu au reușit să scoată decât 10-15-20 de voturi în condiția în care au fost câte 3 consilieri locali. Deci, nici dacă luăm în calcul familia lor, vecinii lor, nu cred că se puteau obține astfel de rezultate. Merg și pe ideea că au existat și mai există încă în interiorul partidului, dar probabil că treptat vor dispărea, oameni care nu sunt interesați și, conform sarcinilor care au fost trasate și de la nivel național, se va face propunerea pentru ridicarea sprijinului politic pentru consilierii respectivi. Vom începe cu consilierii din aceste localități”, a declarat președintele ALDE Maramureș, Cornelia Negruț.
Negruț susține că din iunie, de când mai mulți membri de partid au ajuns consilieri locali, alții chiar viceprimari, mulți nu și-au achitat obligațiile față de partid și au refuzat implicarea în acțiunile organizației județene.
”Am ajuns – vă dau un exemplu – într-o situație în care eu și cu domnul senator ne lipeam în anumite localități afișele în condițiile în care materialele au fost distribuite și nu am fost zgârciți la materiale. Majoritatea a făcut chiar o risipă a acestor materiale, ori le-au aruncat, ori nici măcar nu le-au scos din mașină. Am făcut și sacrificiul de a le duce și de a le lăsa lor cu promisiunea de a se ocupa de ele. Am asistat efectiv – eu zic așa – la o dorință a unora fie de a nu ajunge eu deputat sau domnul Rogojan senator, fie de a nu-i interesa, de a se considera că ei sunt consilieri în localitățile unde au fost aleși pe lista unui partid și din partea unei formațiuni politice despre care probabil ori nu îi interesează, ori nu doresc să facă politică”, a mai precizat Negruț.
În aceste zile se negociază mult pentru funcția de prefect. Există discuții ca acolo unde președintele de consiliu județean este social-democrat, pentru funcția de prefect să fie propus un reprezentant ALDE, dar formațiunea politică ar avea doar 4 poziții la nivel național pentru această funcție.

Lasa un raspuns