MARAMUREȘ: Programul “Litoralul pentru toţi” devine tot mai atrăgător

MARAMUREȘ: Programul “Litoralul pentru toţi” devine tot mai atrăgător

Programul „Litoralul pentru toţi” devine din ce în ce mai accesibil şi mai atrăgător pentru maramureşeni. Până la jumătatea lunii iunie tarifele sunt mai mici cu aproape 50% decât cele din perioada de vârf,așa încât mulţi maramureşeni şi-au manifestat deja interesul de a-şi achiziţiona astfel de pachete turistice. Prețurile pornesc de la 160 de lei pentru cinci nopţi de cazare.
Programul „Litoralul pentru toţi” este realizat de Asociaţia pentru Promovarea şi Dezvoltarea Turismului Litoral-Delta Dunării, Asociaţia Naţională a Agenţiilor de Turism, precum şi patronatele hoteliere pentru a oferi posibilitatea obţinerii unui sejur la mare la preţuri foarte avantajoase. Maramureşenii au început să solicite astfel de bilete, ei orientându-se cu predilecție spre Eforie Nord şi Mamaia. Tarifele unui sejur complet cu 5 nopţi pornesc de la 160 de lei şi pot ajunge pînă la 900 de lei în cazul în care se optează pentru varianta ultra all inclusive. În această ediţie a programului ”Litoralul pentru toţi” sunt incluse peste 50 de hoteluri de la malul Mării Negre, iar ofertele cu tarife avantajoase se pot prelungi până la jumătatea lunii iunie, în funcție de furnizorii serviciilor de cazare.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.