Ieri seară, în jurul orei 20.30, un băimărean aflat sub influenţa băuturilor alcoolice a condus un autoturism şi a acroşat uşa unui garaj.
În timp ce efectua manevra de mers înapoi, în spatele unui bloc de pe bulevardul Republicii din Baia Mare, bărbatul, în vârstă de 58 de ani, a acroşat uşa unui garaj.
Testarea cu aparatul etilotest a relevat că şoferul avea o concentraţie mare de alcool pur în aerul expirat. Lui i-au fost recoltate probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
Tot ieri, în jurul orei 21.00, poliţiştii din Şomcuta Mare au depistat un minor ce conducea un moped deşi nu deţine permis. Tânărul, în vârstă de 17 ani din satul Remeţi pe Someş, comuna Mireşu Mare, a fost depistat de poliţişti pe strada Nicolae Bălcescu din Şomcuta Mare.
Azi noapte, în jurul orei 00.10, poliţiştii Biroului Rutier Baia Mare au oprit pentru control un autoturism ce se deplasa pe strada Gării din municipiul Baia Mare. La volanul maşinii a fost identificat un bărbat de 30 de ani din oraşul Negreşti, judeţul Vaslui. Acesta a fost testat cu aparatul etilotest şi s-a constatat că avea o concentraţie mai mare de 0.40 mg/l alcool pur în aerul expirat. I-au fost recoltate probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
Cu un moped neînmatriculat şi fără permis a fost depistat un bătrân de 71 de ani din Bârsana. El se deplasa ieri după masă, la ora 17.30, cu vehiculul pe DJ 186 din localitatea de domiciliu.
În toate aceste cazuri poliţiştii au întocmit dosare penale şi continuă cercetările.
Stiri de actualitate:
VIȘEU DE SUS: A fost semnalată prezența unui urs
ZAHORÁNSZKI BRIGITTA: O veste bună pentru viața culturală din Baia Mare
VITAL: Întrerupere furnizare apă potabilă luni, 28 septembrie în Baia Mare și marți, 29 septembrie în Tăuții Măgherăuș
TEATRUL MUNICIPAL BAIA MARE: Groapa din tavan – de Mihai Vișinec, miercuri 30 septembrie
BAIA MARE: Finalul sezonului moto, marcat de sute de oameni
SALVAMONT MARAMUREȘ: Intervenție Salvamont Maramureș în zona Cavnic – Ciuha
ZAHORÁNSZKI BRIGITTA: Tradiționalul Bal de Sfânta Ana la Ocna Șugatag
VITAL: Întrerupere furnizare apă potabilă luni, 28 septembrie în Firiza și Tăuții Măgherăuș
FOTBAL: Remiză pe teren propriu pentru CS Minaur
HANDBAL: Doar egal cu Potaissa
ASOCIAȚIA „PROTEJĂM BAIA MARE”, dar și cetățenii resping ideea amplasării Arcului solar pe Câmpia Tineretului sau în proximitatea acesteia
ZAHORÁNSZKI BRIGITTA: Campionatul de fotbal al județului Maramureș găzduit de Dămăcușeni
SPECIALIZARE LA ÎNĂLȚIME: Jandarmi montani de la Borșa, la un stagiu de pregătire pentru intervenții de salvare cu suport aerian
BORȘA: A fost semnalată prezența unui urs
TEATRUL MUNICIPAL BAIA MARE: În această seară – Tigru de Geanina Cărbunariu
SIGHETU MARMAȚIEI: Inaugurarea Centrului cultural multifuncțional al Memorialului Sighet
AEROPORTUL INTERNAȚIONAL MARAMUREȘ: Peste 60.000 de pasageri în primele opt luni ale anului
VIDEO: Lansare de carte – Istoria handbalului maramureșean de Daniel Kotecz
JANDARMERIA MARAMUREȘ: Drumeție la Cota 1000 – Șuior, organizată de jandarmii montani
MARAMUREŞ: Mai multe persoane sunt cercetate pentru infracţiuni rutiere

Lasa un raspuns