MARAMUREȘ: Peste 250 de tineri pot să își cumpere calculatoare prin programul Euro 200

MARAMUREȘ: Peste 250 de tineri pot să își cumpere calculatoare prin programul Euro 200

Peste 250 de elevi din judeţul Maramureş îşi vor putea cumpăra calculatoare prin programul „Euro 200”. Ministerul Educaţiei a publicat online lista beneficiarilor eligibili pentru acest program, iar aseară aceasta trebuia afişată şi la unitatea de învăţământ unde există astfel de beneficiari. În judeţul Maramureş, cei mai mulţi sunt din Poienile de sub Munte.
Programul Euro 200, pentru acordarea unui ajutor financiar în vederea stimulării achiziţionării de calculatoare s-a derulat şi pe parcursul acestui an. La nivelul judeţului Maramureş figurează 253 de solicitanţi eligibili înscrişi în aplicaţia Euro 200.
„În data de 1 iunie s-a afişat pe portalul Ministerului Educaţiei şi Cercetării Ştiinţifice lista cu cererile eligibile, apoi astăzi până la ora 18:00 această listă se va afişa la sediul fiecărei unităţi de învăţământ unde există beneficiari, urmând ca în perioada 24-31 august să se achiziţioneze calculatoarele după eliberarea bonurilor valorice”, informează purtătorul de cuvânt al ISJ Maramureş, Adriana Meşter.
Cei mai mulţi beneficiari ai acestui program sunt din mediul rural.
„Avem elevi din mediul rural care au solicitat acest sprijin financiar. De exemplu, vă pot spune că cei mai mulţi beneficiari în cadrul acestui program se regăsesc în Poienile de sub Munte”, precizează purtătorul de cuvânt al ISJ Maramureş.
De aceste bonuri în valoare de 200 de euro pot beneficia elevii şi studenţii în vârstă de până la 26 de ani care provin din familii cu un venit brut lunar de maximum 150 de lei pe membru de familie.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.