Fundaţia Centrul pentru Dezvoltarea Întreprinderilor Mici şi Mijlocii Maramureş (CDIMM Maramureş), cu sediul în Baia Mare, în parteneriat cu Asociaţia Centru Harghita de Inovare şi Incubare în Afaceri (ACHIIA) din Miercurea Ciuc, derulează, începând cu data de 31 martie 2014, proiectul „Noi şanse pentru cei din mediul rural”, proiect cofinanţat din Fondul Social European prin Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013, în baza contractului de finanţare încheiat cu Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale, Direcţia Generală Autoritatea de Management pentru Programul Operaţional Sectorial „Dezvoltarea Resurselor Umane”.
Valoarea totală a proiectului este 3.771.339 lei, din care asistenţa financiară nerambursabilă este de 3.695.039 lei.
Proiectul se implementează în mediul rural din regiunile Nord-Vest şi Centru, pe o durată de 18 de luni.
Proiectul ce se derulează în cadrul Axei prioritare 5 „Promovarea măsurilor active de ocupare”, Domeniul major de intervenţie 5.2. „Promovarea sustenabilității pe termen lung a zonelor rurale în ceea ce priveşte dezvoltarea resurselor umane şi ocuparea forţei de muncă”, are ca obiectiv promovarea sustenabilităţii pe termen lung a zonelor rurale în ceea ce priveşte dezvoltarea resurselor umane şi ocuparea forţei de muncă şi promovarea unor măsuri active de ocupare care să conducă la redirecţionarea persoanelor ocupate în agricultura de subzistenţă din zonele rurale, către activităţi non-agricole.
Proiectul se adresează persoanelor inactive, persoanelor în căutarea unui loc de muncă, şomerilor şi persoanelor ocupate în agricultura de subzistenţă ce îşi au domiciliul în mediul rural din regiunile Nord-Vest şi Centru.

Lasa un raspuns