MARAMUREŞ: La sfârşitul săptămânii trecute, jandarmii au aplicat 20 de sancţiuni contravenţionale în valoare de peste 4.500 lei

MARAMUREŞ: La sfârşitul săptămânii trecute, jandarmii au aplicat 20 de sancţiuni contravenţionale în valoare de peste 4.500 lei

Echipajele de jandarmerie de pe raza municipiului Baia Mare, în perioada 19 – 21 iunie, au surprins şi sancţionat mai multe persoane care au încălcat  prevederile legale, fiind aplicate un număr de aproximativ 20 sancţiuni contravenţionale în valoare de peste 4500 lei.
Un echipaj de jandarmerie aflat în timpul serviciului de patrulare pe raza municipiului Baia Mare, a fost solicitat sâmbătă 20 iunie, în jurul orei 18.00, să se deplaseze pe strada Mihai Eminescu din localitate, unde o persoană aflată sub influenţa băuturilor alcoolice a adresat injurii personalului unui local şi a refuzat părăsirea acestuia. A fost identificat un bărbat de 35 ani, din Baia Mare, care a fost sancţionat contravenţional cu avertisment scris şi amendă în valoare de 200 lei.
Sâmbătă 20 iunie, în jurul orei 14.00, jandarmii maramureşeni au sancţionat contravenţional cu avertisment scris, un tânăr de 17 ani, din Baia Mare, care a alertat în mod nejustificat organele de ordine prin intermediul 112. Acesta şi-a justificat fapta, motivând că nu-i place concubinul mamei sale.În seara zilei de 20 iunie, în jurul orei 23.30, o patrulă de jandarmerie de pe raza municipiului Baia Mare, a surprins pe strada Cosmonauţilor din localitate, un tânăr de 18 ani, din Baia Mare, care plimba un câine din rasa Amstaff, fără a-i fi pusă botniţă. Acesta a fost sancţionat de către jandarmi cu avertisment scris.
Jandarmii aflaţi în timpul misiunii de patrulare pe raza municipiului Baia Mare, duminică 21 iunie, în jurul orei 00.30, au surprins un bărbat de 44 ani, din Baia Mare, în timp ce consuma băuturi alcoolice într-un loc public, respectiv pe o bancă din faţa unui imobil situat pe B-dul Traian din localitate. La solicitarea echipajului de jandarmerie, acesta a refuzat să furnizeze date pentru stabilirea identităţii sale. Pentru ambele fapte, acesta a fost sancţionat contravenţional cu amenzi în valoare totală de 200 lei.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.