În perioada 02 – 04 iunie, poliţiştii maramureşeni au acţionat zilnic pentru creşterea gradului de siguranţă rutieră şi pentru prevenirea şi combaterea comerţului ilicit şi a faptelor care aduc atingere ordinii publice şi bunelor moravuri. Ei au constatat 296 de contravenţii ce au fost sancţionate cu amenzi de peste 81000 de lei.
Poliţiştii rutieri au fost prezenţi în trafic în scopul combaterii cauzelor generatoare de accidente rutiere şi identificării şi tragerii la răspundere a celor care nu respectă prevederile legale privind circulaţia pe drumurile publice.
Pe timpul controalelor efectuate, poliţiştii au verificat 452 de autovehicule şi au constatat 296 de abateri contravenţionale (în principal nerespectarea regimului legal de viteză, depăşirea neregulamentară, neacordarea de prioritate pietonilor şi stare tehnică necorespunzătoare).
Contravenţiile constatate au fost sancţionate cu amenzi în sumă de 62457 de lei. Totodată, poliţiştii au luat măsurile complementare de reţinere în vederea suspendării a 40 de permise de conducere şi de retragere a 11 certificate de înmatriculare.
La Baia Mare, Sighetu Marmaţiei şi Baia Sprie, poliţiştii au acţionat pentru prevenirea şi combaterea comerţului ilicit şi a faptelor care aduc atingere ordinii publice şi bunelor moravuri.
Au fost verificate 75 societăţi comerciale şi persoane fizice şi au fost aplicate 56 sancţiuni contravenţionale în valoare totală de 18552 lei.
Stiri de actualitate:
VIDEO: Lansare de carte – Istoria handbalului maramureșean de Daniel Kotecz
JANDARMERIA MARAMUREȘ: Drumeție la Cota 1000 – Șuior, organizată de jandarmii montani
MEMORIALUL SIGHET: „Mărturii din Închisori”, teatru-document
MUZEUL SATULUI BAIA MARE: Au început înscrierile pentru Caravana atelierelor
LANSARE DE CARTE: Heinrich Ferenc – 56 de ani în via Domnului
CONCURS: Pompierii maramureșeni, pe podium la a 12-a ediție a competiției „Scări”
VITAL: Întrerupere furnizare apă potabilă vineri, 25 septembrie în Baia Mare
SIGHET: Circulație restricționată, pentru desfășurarea a trei evenimente
HANDBAL: Derby al Ardealului, între Minaur și Potaissa Turda
VIDEO: Ce am învățat? – finalul proiectului „Școala Naturii în Geoparcul Gutâi-Maramureș”
LA UNISON – Anuala de Arhitectură Nord-Vest 2026: În programul de vineri, expoziții, teatru și concert într-o clădire emblematică
PRIMUL PARC DE SPECIALIZARE INTELIGENTĂ din Maramureș, inaugurat în Baia Sprie
SCHIMB DE EXPERIENȚĂ româno-ucrainean în domeniul chirurgiei generale, la Baia Mare, în implementarea proiectului MEDICUNITY
COOPERARE REGIONALĂ ȘI VIITORUL COMUNITĂȚILOR MONTANE: Județul Maramureș, reprezentat la Summitul de la Bukovel
BAIA MARE: Râul Săsar, în centrul unui amplu proiect de regenerare urbană
SIGHETU MARMAȚIEI: Continuă lucrările de reabilitare la Casa Pălărierului – următoarele etape vizează înlocuirea tâmplăriei și refacerea fațadei
VITAL: Întrerupere furnizare apă potabilă joi, 24 septembrie în Vișeu de Sus, Tăuții Măgherăuș, Mogosșești, Pribilești, Dăneștii Chioarului, Lucăcești
FOTBAL: Victorie la pas pentru CSM Sighet în deplasare
PIAȚA MUNCII: Posturi disponibile în Maramureș
MARAMUREŞ: Amenzi de peste 81000 de lei aplicate de poliţişti în ultimele două zile

Lasa un raspuns