MARAMUREȘ: A început vaccinarea vulpilor

MARAMUREȘ: A început vaccinarea vulpilor

În această perioadă, la nivel judeţean, dar şi naţional, se desfăşoară o campanie de vaccinare antirabică a vulpilor. Distribuirea se face pe cale aeriană, dar şi manuală, prin intermediul momelilor vaccinale antirabice.
Pentru acest sezon, Autoritatea Sanitar Veterinară, prin structurile sale specializate, foloseşte un număr de 24 de avioane. După distribuirea momelilor urmează să fie efectuate examenele de laborator din probele prelevate de la animalele vânate, pentru a se determina prezenţa anticorpilor antirabici postvaccinali. Momelile antirabice pentru vulpi sunt sub formă de tablete, cu miros puternic de peşte. Pentru buna desfăşurare a campaniei şi pentru evitarea de incidente neplăcute, Direcţia Sanitar Veterinară le recomandă maramureşenilor să îşi ţină câinii închişi sau legaţi, să fie vaccinaţi antirabic şi să se evite contactul cu momelile vaccinale. În cazul în care se găseşte o momeală cu învelişul desfăcut, spart sau distrus, aceasta trebuie pusă într-o pungă de plastic, folosindu-se mănuși, după care se anunţă medicul veterinar din cea mai apropiată localitate.Acţiunea privind campania de vaccinare antirabică a vulpilor se înscrie în cadrul programului naţional de control şi eradicare a rabiei în conformitate cu Programul strategic al României de supraveghere, control şi eradicarea rabiei la vulpi aprobat de către Comisia Europeană pentru anul 2015.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.