Maior SRI acuzat că a luat mită promiţând angajări în Serviciu şi Parlament, trimis în judecată

Maior SRI acuzat că a luat mită promiţând angajări în Serviciu şi Parlament, trimis în judecată

   

Maiorul SRI Enan Aifer a fost trimisă în judecată de procurorii DNA pentru trafic de influenţă, fiind acuzată că în perioada 2009-2010 a luat 6.100 de euro de la un bărbat, căruia i-a spus că poate interveni pentru angajarea lui într-o unitate SRI din Bucureşti şi a soţiei acestuia în Parlament.

Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Secţia de combatere a infracţiunilor de corupţie săvârşite de militari au dispus trimiterea în judecată a inculpatei Enan Aifer, ofiţer în cadrul Serviciului Român de Informaţii (SRI), cu gradul de maior, pentru trafic de influenţă în formă continuată, se arată într-un comunicat de joi al DNA.

Potrivit rechizitoriului întocmit de procurori, în cursul anilor 2009 şi 2010, Enan Aifer, ofiţer în cadrul SRI Bucureşti, a pretins şi primit de la un denunţător suma totală de 6.100 de euro, "afirmând că, prin relaţiile pe care le are la nivelul conducerii Serviciului Român de Informaţii şi în cadrul Parlamentului României, poate rezolva angajarea denunţătorului în cadrul unei unităţi SRI din Bucureşti cât şi angajarea soţiei denunţătorului în Parlamentul României.

Dosarul a fost înaintat pentru judecare la Tribunalul Bucureşti.Informeaza Mediafax.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.