VIDEO | Luna aceasta, tinerii fermieri ar trebui să se poată înscrie în programul „Sprijin pentru instalarea tinerilor fermieri”

Luna aceasta, tinerii fermieri ar trebui să se poată înscrie în programul „Sprijin pentru instalarea tinerilor fermieri”, care le-ar oferi posibilitatea de a obține finanțări de la stat, în valoare de 40.000 sau 50.000 de euro, pentru a demara o afacere în agricultură. Ghidul pentru cei interesați a fost publicat pe site-ul Agenției pentru Finanțarea Investițiilor Rurale.

Cum reiese din ghidul AFIR, tinerii fermieri vor putea obține o finanțare nerambursabilă în valoare de 40.000 sau de 50.000 de euro, pentru a demara o afacere în domeniul agricol. Conform ghidului, programul se adresează cetățenilor români ce au împlinit 18 ani și au până în 41 de ani, la data depunerii cererii de finanțare.

Sprijinul se va acorda pentru o perioadă de maximum trei sau, în cazul sectorului pomicol, maximum cinci ani.

În privința sumei efectiv acordate, aceasta va fi transferată în două tranșe:

  • 75% din cuantumul sprijinului la semnarea Contractului de finanțare;
  • 25% din cuantumul sprijinului se va acorda în funcţie de implementarea corectă a Planului de afaceri, fără a depăși termenul maxim de trei, respectiv cinci ani; vorbim de un termen care va curge de la semnarea contractului de finanțare.

Conform calendarului oficial al sesiunilor de înscriere la proiecte din cadrul Planului național de dezvoltare rurală, pentru programul de finanțare a tinerilor fermieri, înscrierile sunt programate, orientativ, pentru iulie. În același timp, trebuie anunțată o perioadă concretă de înscrieri, înainte ca acestea să poată începe, efectiv.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.