Ultima locuinţă a lui Pablo Picasso de la Mougins a fost adjudecată cu 20 de milioane de euro de un om de afaceri neozeelandez în cursul unei licitaţii care a avut loc joi la un tribunal din Grasse, potrivit Le Point.
Iniţial, în iunie, preţul fusese fixat la 18 milioane de euro, înainte ca Rayo Withanage, un om de afaceri neozeelandez, să ofere un preţ de 20 de milioane de euro.
Joi dimineaţă, niciun alt ofertant nu s-a prezentat la tribunal, aşa că omul de afaceri neozeelandez, originar din Sri Lanka, care conduce societatea imobiliară BMB, fondată în 2004 cu un prinţ al statului Brunei, a devenit proprietarul vilei.
Povestea acestei vânzări nu este terminată, căci cel care a achiziţiponat-o are la dispoziţie două luni pentru a găsi fondurile necesare cumpărării.
"Rayo Withanage este proprietarul începând de astăzi, dar trebuie să plătească suma în două luni", a confirmat Van Rolleghem, avocatul băncii olandeze Achmea Bank, creditorul fostului proprietar, un olandez. "De un an suntem în dicuţii cu el, încearcă să se organizeze pentru a aduna suma, sperăm că va reuşi pe ultima sută de metri", a adăugat Van Rollenghem.
Fostu proprietar, care a făcut achiziţia pentru 12 milioane de euro, cumpărând-o de la moştenitoarea Catherine Hutin-Blay în 2007, a făcut lucrări de modernizare de 10 milioane de euro. "Sunt dezamăgit. Au fost vizitatori, oameni care au promis că vin să liciteze, dar nimeni nu a venit, deşi este o proprietate care valorează cel puţin 30 de milioane de euro", a spus Van Rolleghem.
Ferma Notre-Dame-de-Vie, locuită de văduva lui Picasso, Jacqueline Rocque, până la sinuciderea ei din 1986, dispune de o vedere către muntele Estérel şi golful din Cannes. Locuinţa are în total 1.700 de metri pătraţi, un teren de mai mult de 3 hectare cu piscină, teren de tenis, anexe.
Înainte de a cumpăra Picasso această casă, ea a aparţinut familiei anglo-irlandeză Guinness. Prim-ministrul britanic Winston Churchill era un vizitator frecvent.
Stiri de actualitate:
EXPOZIȚIE: Toamna prinde culoare la Casa de Cultură din Baia Sprie
BAIA MARE: Peste 2.000 de vizitatori la Muzeul de Mineralogie în cadrul programului Școala Altfel
HANDBAL: Jucătoare de la Minaur în lotul lărgit pentru Campionatul European
PROIECTUL MEDICUNITY – program de instruire în tehnici moderne de urologie, la Baia Mare
VIDEO: CNS Cartel Alfa urgentează negocierile cu noul premier
VIDEO: Cupa României la Taekwon-do ITF – Juniori III, la Baia Mare
ASOCIAȚIA ESPERANDO: Rezultatele unui proiect dedicat autonomiei și incluziunii persoanelor cu dizabilități
BAIA MARE: Campania de deratizare a fost prelungită
ITM MARAMUREȘ: Rezultate campanie construcții
CONFERINȚA NAȚIONALĂ SALVAMONT 2026 a debutat în Maramureș, reunind specialiștii în salvare montană din întreaga Românie
AEROPORTUL INTERNAȚIONAL MARAMUREȘ: Zbor din București spre Baia Mare, dus-întors la 65 euro
VITAL: Întrerupere furnizare apă potabilă miercuri, 28 octombrie în Baia Mare și Băița
FOTBAL: Medie de peste cinci goluri pe meci în etapa a 7-a din Liga 4
HANDBAL: Jucători de la Minaur, la națională pentru meciurile cu Polonia și Franța
DÁVID LAJOS: Istoricul-arhivar Balogh Béla (16 februarie 1936 – 27 octombrie 2026) nu mai este printre noi – Moștenirea trecutului orașului trebuie să o ducem mai departe noi
VIDEO: 35% din cei care au absolvit cursuri de formare profesională organizate de AJOFM s-au angajat în domeniul pentru care s-au pregătit
MUZEUL SATULUI BAIA MARE: Noul program de vizitare
ASOCIAȚIA ESPERANDO a promovat un stil de viață sănătos prin proiectul SIS, care se încheie în această lună
ȘTIINȚA ELECTRO-SISTEM BAIA MARE: Juniorii clubului sportiv la stagiul național de la Snagov
LICITAȚIE: Ultima locuinţă în care a trăit Picasso, adjudecată pentru 20 de milioane de euro

Lasa un raspuns