La ce sunt buni “cetăţenii de onoare”?

La ce sunt buni “cetăţenii de onoare”?

In principiu, titlul de cetăţean de onoare ar trebui să fie o distincţie cu totul aparte şi ar trebui acordat numai în următoarele situaţii:  (a) persoana respectivă a făcut ceva  deosebit, ceva extraordinar pentru localitatea în cauză, a fondat şi/sau consolidat o instituţie de cultură (în cazul nostru, al Sighetului, am putea avea în vedere cazurile lui Francisc Nistor, Laurenţiu Ulici, Mihai Dăcuş), sau a creat o intreprindere economică de mare anvergură (aici ar fi meritat, să zicem, directorul de la Plimob);  (b) persoana în cauză este o personalitate de talie naţională/internaţională, calitate în care  a dus faima  localităţii în ţară şi în lume, o personalitate cu care localitatea se mândreşte (Mihai Pop sau Elie Wiesel);  (c) persoana este o personalitate politică  şi în această calitate a ajutat localitatea cu donaţii mari (Mişu Cârciog, cu donaţiile sale pentru amenajarea Memorialului) sau cu  investiţii  semnificative (nu este cazul);  (d) este vorba de un artist sau un sportiv de notorietate internaţională (de exemplu Harry Maiorovici sau Lucian Bute);  (e) este vorba de un demnitar mai aparte, care în mod obişnuit este tratat cu astfel de onoruri, un şef de stat, un episcop etc.  In caz contrar, statutul de cetăţean de onoare nu înseamnă mare lucru, este înjosit şi cade în deriziune.
    Recent, la Sighet au fost «făcuţi» la grămadă aproximativ o duzină de cetăţeni «de onoare», majoritatea lor neavând nici o legătură cu criteriile enunţate mai sus.
Nu s-a conferit titlul de cetăţean de onoare de exemplu dlui prof. dr. Dorel Todea, care a pus pe picioare Radio Sighet, post care este în acelaşi timp şi o importantă instituţie culturală sigheteană. Nu s-a conferit titlul regretatului Profesor şi Ambasador Ion Bălin (1947-2006) care, în timpul în care a funcţionat ca profesor la “Dragoş Vodă”, între 1971-1978, a avut  un impact extraordinar asupra învăţământului şi asupra culturii locale. Câtă vreme profesorul Bălin era încă în viaţă, s-a avansat o astfel de sugestie către autorităţile locale dar, din motive rămase  necunoscute, iniţiativei nu i s-a dat curs. S-a conferit titlul în schimb unor analfabeţi, parcă niciodată nu au putut fi văzuţi atâţia analfabeţi la un loc, adunaţi de Primărie anume spre a fi onoraţi cu cea mai înaltă distincţie locală. Cică sunt artişti!  Păi, oamenii ăştia cântă pe bani şi încă pe bani mulţi, cântă un soi de folclor îndoielnic şi manele pe la tot felul de petreceri ţigănesti. Ce au făcut aceşti «artişti» pentru Sighet, fără bani? De ce să fie numai ei cetăţeni de onoare ai Sighetului, iar nu şi Barani şi Ancuţa Anghel?  De ce să fie cetăţeni de onoare la Sighet şi nu la Strehaia?  
Fără îndoială, Lucian Bute a meritat titlul, la fel şi sculptorul Mihai Borodi care, înainte de emigrarea în Franţa, a lăsat pentru Sighet nişte impozante lucrări de for public. Poate şi preoţii catolici italieni trimişi în misiune la Sighet, deşi aici eu personal am unele rezerve. Dar ceilalţi?  repet întrebarea: ce au făcut pentru Sighet?   Sau, privind lucrurile altfel:  îi putem pune oare în aceeaşi galerie de stadion pe IPS Arhiepiscop Justinian şi pe dr. Mihai Dăncuş, laolaltă cu ceilalţi (nu le mai dau numele) cetăţeni de «onoare» făcuţi în urmă cu o săptămână?  Vă puteţi imagina aşa-ceva?  
Atunci – care este explicaţia?  Pentru a afla un răspuns, eu aş face referire la campania electorală pentru parlamentare din 2008. Atunci a candidat pentru Senat din partea PSD un individ mediocru şi dubios, cu dosărele pe la DNA, un oarecare Sorin Bota. In campanie, Sorin Bota a avut o idee: l-a închiriat (ăsta-i termenul!) pe Ştefan Hruşcă. L-a plătit bine pe Hruşcă, a mers cu el prin satele din colegiu, zona Lăpuş,  şi l-a pus să cânte. Simpatia de care s-a bucurat Hruşcă a trecut în parte, în mod subtil, inconştient, asupra  acestui individ, despre care nu ştia nimeni nimic. Astfel că Sorin Bota a  luat mai multe voturi decât d-na Eugenia Godja şi a ajuns  senator PSD, deşi este mult sub nivelul doamnei Godja, din toate punctele de vedere.
Presupunerea mea este că doamna Godja se pregăteşte deja să candideze la anul viitor   –  pentru Primărie, pentru Parlament, sau poate din nou pentru amândouă – şi atunci se gândeşte că poate ar avea succes cu reţeta lui Bota. I-a făcut pe cântăreţii de muzică populară, la vrac, cetăţeni de “onoare”, că doar treaba asta nu o costă nimic, în ideea că aceştia îi vor fi obligaţi să o sprijine cu gura în viitoarele campanii electorale.  Sunt convins că la viitoarele alegeri doamna Godja va umbla după dumneaei cu căruţa cu muzicanţi, cu popi şi cu megafoane, provocând agitaţia câinilor vagabonzi şi stârnind praful de pe uliţe.
Este, totuşi, posibil ca trucul lui Sorin Bota să nu mai ţină, iar poporul adunat la circul electoral, imprevizibil şi nerecunoscător de felul lui, să dorească ceva nou, o scamatorie retorică nouă,  să vrea să fie minţit frumos cu o metodă cu totul nouă,  care nu a mai fost folosită  încă de nimeni, niciodată.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.