Mutarea lui Bánfihunyadi la Londra a fost mult timp considerată ca având loc în jurul anului 1612. Este probabil ca în primii săi ani în Anglia să-și fi câștigat existența în principal din lucrări de orfevrărie; în orice caz, în scrisoarea sa din 2 aprilie 1613, trimisă din Londra și scoasă la lumină de autorii Balogh și Oszóczki, acesta relatează că și-a deschis un atelier de orfevrărie. Timp de câțiva ani nu avem știri despre activitatea sa, însă atunci când principele Gheorghe Rákóczi I a încercat, la începutul anilor 1630, să înființeze Academia de la Cluj, i-a rezervat un loc de frunte în corpul profesoral al colegiului.
În ceea ce privește destinul ulterior al lui Bánfihunyadi, sursele englezești sunt mult mai bogate decât cele maghiare. Știm că între 1633 și 1644 a predat la Gresham College. Prima instituție de învățământ superior a orașului își deschisese porțile cu câțiva ani mai devreme, în 1598, iar din cercul profesorilor săi s-a născut cea mai veche societate științifică din Anglia, Royal Society (Societatea Regală), fondată în 1663, care până în 1710 a fost găzduită tot de Gresham College. Profesori aleși din Cambridge sau Oxford predau aici câte 2 ore pe săptămână teologie, astronomie, geometrie, muzică, drept, medicină și retorică – parțial în latină, parțial în engleză.
În Arhivele Naționale din Budapesta se află o scrisoare a lui Bánfihunyadi din 1642, trimisă la Alba Iulia, lui Pál Medgyesi, predicatorul principelui Gheorghe Rákóczi I. În aceasta scria următoarele: „eu acum locuiesc aici în Londinium, la Gresham Collégium… sunt profesor de Chymie… Johannes Banfihuniades”. Acest fapt a fost confirmat și de unul dintre foștii săi elevi, John Webster, care în cartea sa Metallographia: or An History of Metals (Londra, 1671) relata că „au trecut deja mai bine de 35 de ani de când am studiat chimia generală, predată de bătrânul Johannes Huniades”. De altfel, Webster a fost unul dintre cei mai polivalenți și curioși savanți ai epocii sale: medic, pastor puritan, teolog și critic al credinței în vrăjitorie – a nu se confunda cu dramaturgul Webster.
Contemporanii săi l-au prețuit și l-au stimat pe Bánfihunyadi. Învățatul William Lilly, unul dintre cei mai influenți astrologi englezi ai vremii, i-a dedicat lui Bánfihunyadi cartea sa Anglicus, Peace or no Peace (Londra, 1645): „Consider că este marea șansă a națiunii noastre faptul că un om atât de învățat, deși născut atât de departe, trăiește printre noi, englezii… În ultima vreme, nimeni nu a realizat mai mult decât el și puțini pot fi comparați cu învățatul Hunyadi.” Savantul și bibliotecarul englez Thomas Smith îl menționează ca pe un „foarte faimos (famosissimus) chimist de origine maghiară” în volumul său Vita Joannis Dee, Angli, Mathematici celeberrimi (Londra, 1707). Pe lângă toate acestea, Bánfihunyadi a păstrat o legătură strânsă cu vechea sa patrie; vorbea în limba maternă cu maghiarii care trăiau în străinătate sau se aflau în drum spre casă, iar scrisorile trimise în țară sunt scrise tot în limba maghiară.
Bánfihunyadi nu a fost profesor cu drepturi depline al colegiului (a primit titlul de profesor doar spre sfârșitul vieții, ca o formă de recunoaștere), deoarece, conform statutului Gresham, puteau fi invitați ca profesori doar bărbați celibatari, iar el era deja însurat la acea dată. S-a căsătorit la Londra, în 1619, luând-o de soție pe Dorothy Colton, o englezoaică provenită dintr-o familie nobilă, fiica lui Sir Francis Colton din comitatul Kent. Un an mai târziu, s-a născut primul lor copil, Elisabeta, iar după încă un an fiul lor, John Huniades cel tânăr, menționat ulterior și sub numele de „Uniades”. În afară de aceștia, au mai avut doi copii, despre care însă nu avem date mai precise.
Circumstanțele exacte și data morții sale nu sunt cunoscute. Anul indicat în monografia comitatului Satu Mare (1650) este infirmat de o însemnare din 28 august 1646 din jurnalul lui Richard Smyth: „Hans Hongar, alias John Huniades the chymist without Algate died” (A murit Hans Hongar, adică John Huniades, chimistul care locuia în afara porții Algate).
William Lilly scrie în cartea sa citată că, în 1645, acesta se pregătea de plecare spre casă: „…acum, când ne veți părăsi […Dumnezeu] să vă călăuzească în siguranță până când veți ajunge cu bine la Cluj, la mormântul strămoșilor dumneavoastră”. Anglia traversa atunci perioada revoluției burgheze, iar luptele interne nemiloase erau dublate de o epidemie de ciumă de proporții europene. Nu se știe dacă aceasta a fost cauza morții sale; mormântul său nu se află însă la Londra, deci este probabil să fi murit în drum spre casă, în Europa de Vest, poate la Amsterdam, unde să fi fost și înmormântat.
Bánfihunyadi nu a fost un om înstărit; recunoașterea morală nu a fost însoțită de un succes material deosebit. În schimb, fiul său, János Bánfihunyadi cel tânăr, care a devenit tot chimist, decedat la 15 noiembrie 1696 la vârsta de 75 de ani, a lăsat o avere de 50 000 de lire sterline surorii sale, Elisabeta Bánfihunyadi. Aceasta a încetat din viață în 1710, la vârsta de nouăzeci de ani, fiind soția unui englez, sub numele de Elizabeth Benson, și a donat cea mai mare parte a sumei pentru construirea unui spital. Întreaga familie a lui Bánfihunyadi cel tânăr este înmormântată în cripta bisericii St. Leonard din Shoreditch, Londra.
Dávid Lajos
(traducere din limba maghiară: Bertoti Péter)
Lasa un raspuns