VIDEO | IPJ Maramureș: Acțiune preventivă pe tema prevenirii furturilor din buzunare și poșete

Polițiștii maramureșeni au ieșit în stradă pentru o acțiune preventivă pe tema prevenirii furturilor din buzunare și poșete. În județul nostru datele statistice arată un trend ușor descendent în ceea ce privește furturile din buzunare, poșete, genți, tocmai de aceea polițiștii au considerat oportună întâlnirea cu cetățenii pentru a menține acest trend.

Cu această ocazie polițiștii  au reamintit măsurile preventive de care este important să țineți cont atunci când ieșiți pe stradă, chiar și pentru o plimbare.

”Pentru a păstra un trend descendent a furturilor din buzunare, genți sau poșete, polițiștii au considerat potrivit să  realizeze acțiuni stradale pentru a-i atenționa pe cetățeni să fie atenți unde își țin bunurile, în general portmoneul, telefonul mobil. De multe ori folosim un rucsac și păstrăm acolo bunuri de valoare iar în zonele agglomerate riscăm să fim victime ale furturilor din buzunare. Încă o dată le atragem atenția cetățenilor să își poarte bunurile de valoare în buzunare prevăzute cu un fermoar, în interiorul hainei, să nu fie la vedere, să nu își lase poșeta sau portmoneul în coșul de cumpărături”, a explicat Luminița Georgescu, inspector principal de poliție IPJ Maramureș.

Polițiștii au stat de vorbă cu cetățenii care încă mai obișnuiesc să poarte telefonul sau portmoneul în buzunarele de la spate ale pantalonilor, cu doamnele care își mai lasă poșeta deschisă cu portmoneul la vedere, sau își lasă poșeta nesupravegheată.

”Astfel de acțiuni ale Poliției Române sunt foarte binevenite în rândul cetățenilor. Până acum mie nu mi s-a întâmplat așa ceva. De obicei sunt foarte atentă la geantă, la lucrurile mele, unde le depozitez și unde le țin”, a spus o băimăreancă.

”Este o acțiune bună pentru că vedeți câte se întâmplă acuma, numai furturi și numai prostii. Eu țin poșeta lângă mine și nu o las din mână, mai ales la cumpărături câte poșete s-au furat din cărucior, sunt tot felul de oameni să stiți”, a adăugat o femeie.

Oamenii legii văr ecomandă să evitați zonele aglomerate, sau cel puțin fiți foarte atenți la bunurile dumneavoastră în aceste zone.

SURSA FOTO: capital.ro

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.