INFRACŢIUNE: Arme deţinute ilegal, confiscate de poliţişti

INFRACŢIUNE: Arme deţinute ilegal, confiscate de poliţişti

În urma unor verificări efectuate de poliţişti, aceştia au identificat un băimărean în vârstă de 62 de ani care deţinea ilegal două arme de tip sportiv. Bărbatul riscă amendă sau închisoare de la trei luni la un an. 

Pe vremea când bărbatul şi-a procurat armele acestea nu trebuiau autorizate, însă odată cu schimbarea legii acest lucru a devenit obligatoriu. Băimăreanul însă nu a efectuat demersurile necesare în acest sens.

"Ieri, 13 iunie, poliţiştii Serviciului Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase din cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Maramureş au desfăşurat activităţi pentru depistarea persoanelor care nu respectă legislaţia în domeniul armelor. În cadrul verificărilor efectuate, poliţiştii s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că un băimărean, în vârstă de 62 de ani, deţine fără drept două arme. Din primele verificări efectuate a reieşit că bărbatul a procurat armele în jurul anilor 1994 – 1995, când acestea nu erau supuse autorizării şi, odată cu modificarea legislaţiei, nu a întreprins demersurile necesare pentru a intra în legalitate", a precizat purtătorul de cuvânt al IPJ Maramureş, Florina Meteş.
Armele, ambele neletale, de tip sportiv, au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor. Poliţiştii au întocmit dosar penal şi continuă cercetările sub aspectul comiterii infracţiunii prevăzute de articolul 342, alineatul 2 din Codul Penal, privind deţinerea sau portul fără drept de arme neletale din categoria celor supuse autorizării.
 

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.