ÎMBUNĂTĂȚIRI: Lucrări avansate la Centrul Civic al orașului Cavnic

ÎMBUNĂTĂȚIRI: Lucrări avansate la Centrul Civic al orașului Cavnic

 Orașul Cavnic va avea peste 100 de locuri noi de parcare, pistă pentru biciclete, o stradă reabilitată și trotuare moderne. Lucrările se derulează în cadrul proiectului de modernizare al Centrului Civic al orașului Cavnic și sunt tot mai multe premise ca acestea să fie finalizate înainte de termenul final prevăzut în proiect. 

Două proiecte a depus autoritatea locală din Cavnic prin Programul Național de Dezvoltare Locală PNDL.Unul dintre acestea este cel care vizează reabilitarea centrului civic al orașului, un proiect început în anul 2016 și care este în derulare. O sumă de bani a fost plătită din fondurile UAT Cavnic dar acest proiect ar putea fi finanțat din fonduri naționale. 
”Lucrăm, termenul de finalizare al lucrărilor în zona centrului civic este 1 iunie 2018 dar după cum se execută lucrările, sper că vom finaliza mai repede aceste lucrări”, susține primarul orașului Cavnic, Vladimir Petruț.
Centrul Civic va fi reabilitat în totalitate pe o lungime de aproximativ 700 de metri. Se efectuează lucrări pentru trotuare, drum, la pista de biciclete și la spațiile verzi. Prin acest proiect se  dorește o revigorare a zonei, care va avea prin acest proiect și peste 100 de parcări. 
”Va fi un singur sens de coborâre, direcția Budești spre Baia Sprie și astfel vom putea să avem și parcări. A fost singura soluție pe care am găsit-o ca să putem identifica locuri de parcare. În caz contrar, dacă puneam două sensuri de circulație, nu mai aveam loc pentru parcări”, mai spune Petruț.
Căvnicarii apreciază demersurile inițiate de primarul orașului Cavnic, Vladimir Petruț. Dar speră că în orașul lor vor fi create pe viitor mai multe locuri de muncă. 
”În ultima perioadă s-a realizat, se vede că s-a făcut ceva. Nu au făcut toți primarii care au fost până acum ce a făcut copilul ăsta. Cinste lui, să meargă mai departe așa”, a spus un localnic. 
”Centrul Civic prinde contur, urmează reabilitarea blocurilor și pe viitor mai vedem”, a adăugat un alt localnic. 
”Acum începe să se dezvolte datorită noului primar și sperăm să mergem și mai bine, tot datorită lui. Să ia atitudine primarul ca să fie locuri de muncă. Și pentru cei mai în vârstă, și pentru cei mai tineri”, a spus un alt localnic. 
Valoarea proiectului este de 2,7 milioane lei, un proiect început cu bani din bugetul local. 
 

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.