Serviciul de iluminat public a stârnit discuții aprinse în Consiliu Local Sighet. Pe ordinea de zi a ședinței din 29 martie s-au aflat 3 proiecte de hotărâre privind iluminatul public din oraș, însă niciunul nu a trecut de votul aleșilor locali întrucât nu s-a ajuns la concluzia dacă acest serviciu există sau trebuie înființat.
Strategia de dezvoltare a iluminatului public, regulamentul de organizare a serviciului de iluminat public precum și caietul de sarcini și al indicatorilor de performanță aferenți serviciului de iluminat public din municipiul Sighetu Marmației au fost supuse votului Consiliului Local, însă unii consilieri au spus că mai întâi ar trebui înființat acest serviciu, întrucât el nu există, afirmație susținută și de directorul Serviciului Public de Gospodărire Urbana, Ioan Șuștic.
”Potrivit legii 230/2006 în primul rând trebuie înființat Serviciul de iluminat public ca personalitate juridică în subordinea Consiliului Local, fapt care nu s-a întâmplat deci în acest proiect de hotărâre nu există niciun serviciu, care ar trebui să se înființeze. În unul din proiecte se dă cumva că se reorganizează serviciul de iluminat din cadrul Urbana, este greșit, nu corespunde realității, pentru că noi în cadrul Urbana nu avem niciun serviciu de iluminat. Avem o activitate de mentenanță iluminat care constă în schimbarea becurilor”, a precizat Ioan Șuștic, directorul Urbana.
Întrucât unii consilierii locali susțineau că acest serviciu nu există deci nu poate fi reorganizat, a fost chemat să dea explicații șeful Serviciului Tehnic din cadrul Primăriei Sighet, cel care s-a ocupat de aceste proiecte.
”Sintagma reorganizare îi aparține domnului secretar Sorin Rednic care a spus că nu este vorba despre reînființarea serviciului, ci reorganizarea acelui serviciu sau a activității pe care o prestează… Domnul secretar a spus că așa este legal să facem acea reorganizare a activității sau serviciului urmând ca odată reorganizat după legea 230, anul acesta sunt prevăzuți și banii pentru întocmirea studiului de oportunitate privind delegarea gestiunii. Dacă vă uitați în regulament la un articol, undeva scrie că până la aporbarea studiului de oportunitate privind modul de gestionare, care se supune tot Consiliului Local, activitatea va continua în cadrul Serviciului Urbana”, a precizat Aurel Codrea, șeful Serviciului Tehnic din cadrul Primăriei Sighet.
”Există un serviciu de iluminat public așa cum e el pentru că becurile ard, becurile se schimbă, deci el există și funcționează la Ioan Șuștic. Acest serviciu trebuie făcut, sunt 3 documente care stau la bază și vi le-am scris pe toate 3. Că a scris cineva dezorganizat, regret că a scris, credeți-mă că nu a scris nici cu intenție, dar ați profitat de acest lucru și vă felicit, cu siguranță că dacă eram în locul dumneavoastră făceam la fel. Aceste 3 documente pe care trebuia să le facem de fix 12 ani și nu le-am făcut, haideți să le facem acum, Când le avem ne vom reîntâlni din nou și pe baza statutului de organizare vom organiza pentru că nu poți să îl organizezi înainte să de a avea un statut”, a adăugat Horia Scubli, primarul municipiului Sighetu Marmației.
După ce minute bune câțiva aleși locali au purtat discuții în contradictoriu cu executivul primăriei pe tema existenței serviciului de iluminat public, consilierii locali PNL și UNPR s-au abținut de la vot și niciunul dintre cele 3 proiecte nu a fost aprobat.

Lasa un raspuns