Haine de criză, în vremuri de criză

Haine de criză, în vremuri de criză

Nelipsitele cozi întâlnite în preajmă sărbătorilor pascale în supermarketuri sau la piaţă sunt completate acum cu cele formate în faţă magazinelor care vând marfă second hand. Este suficient ca acestea să posteze în geam anunţul „am primit marfa” pentru ca oamenii să aştepte cu nerăbdare deschiderea uşii în căutarea hainelor pe care le pot achiziţiona la preţuri foarte convenabile. Vreme de criză, haine de criză. Pe orice stradă din Sighet ai merge, este imposibil să nu găseşti magazine second hand de haine, dar nu numai. Hainele sunt ieftine, multe chiar de calitate, aşa că aceste magazine nu duc lipsă de clienţi. Pe de altă parte, cu toate că mărfurile au preţ redus, comercianţii mai practică şi reduceri semnificative, chiar şi de 50 la sută. Unele produse pot fi achiziţionate chiar şi cu un leu. Şi cum mai trebuie să ne şi îmbrăcăm, maramureşencele spun că cea mai bună ofertă de haine şi încălţăminte o găsim la second-uri. La unele magazine putem găsi marfă de calitate, adusă din străinătate. Aşa că oamenii dau buzna în magazine încă de dimineaţă.  
Numărul magazinelor second hand a crescut considerabil în ultima perioadă în municipiul nostru. Patronii spun că marfa adusă din străinătate se vinde foarte bine, iar profiturile sunt pe măsură. În 2010, comercianţii care vând marfă la mână a două, au înregistrat creşteri ale afacerilor cu până la 30%, ca efect al crizei economice, care a dus la creşterea numărului de clienţi. Un sondaj al Asociaţiei Naţionale pentru Second Hand şi Economate a arătat că 61% dintre membri au raportat creşteri ale vânzărilor cu 31%, 11% au declarat că vânzările sunt la fel, iar 14% au spus că au scăzut comparativ cu anul trecut. 

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.