VIDEO | Grefierii protestează faţă de intenţia de eliminare a pensiilor speciale

Protest de proporții în justiție. Peste 6.000 de grefieri au oprit astăzi lucrul și au ieșit în faţa instanţelor şi a parchetelor din toată țara. Pe perioada protestului, arhivele şi registraturile instanţelor au fost închise, iar şedinţele de judecată au fost suspendate.

În ședința din data de 10 decembrie 2019 Comisia de muncă și protecție socială a decis amânarea pentru luna februarie 2020 a celor două proiecte de lege privind abrogarea pensiilor speciale și de serviciu, pentru ca Guvernul României să-și exprime un punct de vedere cu privire la acestea. Cele două proiecte au fost repuse pe ordinea de zi a aceleiași comisii în data de 17 decembrie 2019, iar în urma votului a fost adoptat proiectul de lege PL-x 292/2019 care privește abrogarea pensiilor de serviciu și pentru personalul auxiliar de specialitate, respectiv grefieri din sistemul judiciar.

Cu toate că Ministerul Justiției, prin Secretarul de Stat prezent în Comisie, și-a exprimat o poziție de menținere a pensiilor de serviciu pentru grefieri și amânarea discutării inițiativei legislative pentru depunerea unui punct de vedere scris în acest sens, proiectul de abrogare a pensiilor „speciale” a fost adoptat, urmând ca, sub rezerva depunerii Raportului de către Comisie, să fie votat în plenul Camerei Deputaților în data de 18 decembrie 2019. În virtutea dreptului constituțional la liberă exprimare, în raport de soluția adoptată de către Comisia de muncă și protecție socială a Camerei Deputaților și în urma deciziei luate de organele de conducere ale organizațiilor sindicale și profesionale, față de locul și rolul categoriei profesionale în înfăptuirea actului de justiție, reprezentând ”motorul” fiecărei instanțe și fiecărui parchet, grefierii  informează public că sistemul judiciar urmează să fie blocat dacă acest proiect de lege va ajunge la vot final în plen și va conduce la abrogarea pensiilor de serviciu ale personalului auxiliar de specialitate (grefieri).

Grefierii mai spun că protestul de astăzi reprezintă o primă formă de protest care va conduce până la blocarea totală a activității în instanțe și parchete.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.