Fostul papă Ioan Paul al II-lea va fi beatificat pe 1 mai 2011, după ce papa, Benedict al XVI-lea, a aprobat, vineri, decretul oficial care validează miracolul atribuit fostului suveran pontif, au anunţat, vineri, reprezentanţii Vaticanului.
Graţie unei derogări papale de la norma în vigoare, ce impune un termen de aşteptare de cinci ani după deces, procedura a fost iniţiată la doar două luni de la moartea papei Ioan Paul al II-lea. Pe 19 decembrie 2009, papa Benedict al XVI-lea a semnat un decret prin care predecesorul său a fost declarat "venerabil". Această excepţie se explică prin "reputaţia impunătoare de sfânt de care se bucura papa Ioan Paul al II-lea în timpul vieţii, în momentul morţii sale şi după moartea sa", se afirmă într-un comunicat emis de Vatican.
În această săptămână, comisia cardinalilor şi episcopilor membri în Congregaţia pentru cauzele sfinţilor a validat miracolul de care este nevoie pentru declanşarea procedurii de beatificare.
Comisia a considerat ca fiind miraculoasă vindecarea de maladia Parkinson a călugăriţei franceze Marie Simon-Pierre, o boală de care a suferit şi Ioan Paul al II-lea, decedat pe 2 aprilie 2005, la vârsta de 84 de ani.
Vineri, prefectul Congregaţiei pentru cauzele sfinţilor, monseniorul Angelo Amato, a comunicat decizia papei Benedict al XVI-lea, care a semnat decretul prin care se recunoştea înfăptuirea acelui miracol şi prin care a fost stabilită data la care va avea loc ceremonia de beatificare, la Vatican, în a doua duminică după Paşti.
După beatificare, pentru ca Ioan Paul al II-lea să devină sfânt, va fi nevoie ca un al doilea miracol să îi fie atribuit.
Papa Benedict al XVI-lea va prezida ceremonia de beatificare, ce va avea loc la bazilica Sfântul Petru, a precizat părintele Federico Lombardi, purtătorul de cuvânt al Vaticanului.
Rămăşiţele pământeşti al fostului papă polonez vor fi mutate direct, fără a fi scoase din sicriu, din cripta unde se află în prezent la bazilica Sfântul Petru, unde va fi montată o placă de marmură ce va conţine inscripţia "Preafericitul Ioan Paul al II-lea".
Data de 1 mai, prima duminică după Paşti, coincide cu Ziua milei divine, instaurată chiar de Ioan Paul al II-lea. Experţii mizau pe data de 3 aprilie, care precede ziua în care se vor comemora şase ani de la moartea fostului papă polonez, dar această zi cade în postul Paştelui, iar Biserica Catolică consideră că "nu ar fi fost perioada ideală pentru o ceremonie plină de bucurie".
La rândul său, fostul lider al sindicatului Solidaritatea, polonezul Lech Walesa, un catolic practicant, s-a declarat, vineri, "de două ori fericit", după anunţarea apropiatei beatificări a papei Ioan Paul al II-lea.
"Sunt de două ori fericit. Mai întâi, pentru că un om sfânt contemporan va deveni oficial un sfânt. Apoi, pentru că vom avea în sfârşit un sfânt care a trăit în epoca noastră, o persoană pe care am cunoscut-o foarte bine", a declarat Lech Walesa, fost preşedinte al Poloniei şi laureat al premiului Nobel pentru pace.
Stiri de actualitate:
BAIA MARE: Salvamont Maramureș, alături de copii la Kinder Fest
ITPF SIGHET: Proiectul ROUA00515 FrontLine+, cooperare pentru mobilitate și control integrat în zona de frontieră România-Ucraina
FOTBAL: Academica Recea, învinsă acasă la scor de neprezentare
FOTBAL: Remiză albă între CSM Sighet și Sănătatea Cluj
VIDEO: Experimente cu însoțitori – vernisajul expoziției de pictură semnată de Pintér Zsolt în cea de a patra zi a Főtér Fesztivál 2026
FŐTÉR FESZTIVÁL 2026: Zilele Maghiare Băimărene – urmează trei zile de programe atractive
MUZEUL JUDEȚEAN DE ISTORIE: Muzeul Viu revine din această toamnă
NORD LITERAR: „Începuturile lumii” – o poveste de toamnă
GALERIA DE ARTĂ U.A.P.: ”VERTICAL 17 – Dialoguri în timp” la 20 de ani de la absolvirea Programului de studiu Arte Plastice
VITAL: Întrerupere furnizare apă potabilă vineri, 11 septembrie în Baia Mare
ITPF SIGHET: Percheziții în Maramureș într-un dosar de contrabandă
FOTBAL: Minaur caută, la Sântandrei, a treia victorie consecutivă în campionat
FOTBAL: FRF introduce cartonașul negru în competițiile de juniori
HADBAL: CS Minaur înfruntă Teutonii în deplasare în etapa a doua
JANDARMERIA MARAMUREȘ: Sfârșit de săptămână cu multe evenimente
FŐTÉR FESZTIVÁL 2026: Colecție de țesături indiene la Casa Maghiară Teleki – joi sunteți așteptați la vernisajul expoziției de pictură semnate de Pintér Zsolt
COLONIA PICTORILOR: Anuala Artelor 2026 – 121 de lucrări de artă, creațiile a 67 de artiști
SPITALUL MUNICIPAL SIGHETU MARMAȚIEI: A fost lansat proiectul transfrontalier T.I.N.A.
SALVAMONT MARAMUREȘ: Marie Nordgren, vicepreședinta Comisiei Internaționale de Salvare Alpină, în Maramureș
Fostul Papă Ioan Paul al II-lea va fi beatificat pe 1 mai 2011

Lasa un raspuns