Board-ul Fondului Monetar Internaţional (FMI) a aprobat vineri, în unanimitate, cea de-a cincea revizuire a acordului preventiv cu România şi disponibilizarea a încă 475 milioane euro din suma totală de 3,5 miliarde euro, potrivit unui comunicat al instituţiei.
Potrivit sursei citate, acest vot reprezintă o validare solidă din partea FMI pentru politica guvernamentală şi transmite un semnal important pe plan internaţional.
Scrisoarea de Intenţie a fost apreciată în mod unanim, ceea ce este cu atât mai semnificativ din punctul de vedere al României. Reprezentanţii FMI precizează că, în actualul context intern şi internaţional, acest semnal arată soliditatea direcţiei pe care Guvernul României o adoptă în ceea ce priveşte dezvoltarea economică şi socială.
Următoarea misiune de evaluare a instituţiilor financiare internaţionale este programată să aibă loc către finele lunii iulie şi începutul lunii august 2012.
Cea de-a cincea revizuire a fost ultima condusă de americanul Jeffrey Franks, care va fi înlocuit din aceasta vară de olandezul Erik de Vrijer.
‘Majoritatea ţintelor cantitative, cu excepţia a două dintre ele, ambele referitoare la arieratele guvernamentale, au fost atinse şi am convenit asupra politicilor necesare pentru a merge mai departe’, declara, la finalul misiunii din primăvară, Jeffrey Franks, şeful misiunii Fondului Monetar Internaţional pentru România.
Stiri de actualitate:
LANSARE DE CARTE: „Ființa Dialogului Cultural” – Marcel Mureșan
SALVAMONT MARAMUREȘ: Misiune încheiată cu succes în zona Poiana Mărului – Valea Usturoiului
SPITALUL CLINIC JUDEȚEAN DE URGENȚĂ: Gala Micilor Campioni
LA PODUL DE LA CĂTĂLINA se intervine pentru înlăturarea efectelor viiturilor
AJOFM MARAMUREȘ: Rata șomajului în scădere
BAIA MARE: ”Hai cu Busul!”- prima extragere din acest an școlar
ZAHORÁNSZKI BRIGITTA a fost în Câmpulung la Tisa, unde a discutat cu localnicii
VITAL: Cartierul Băița din Tăuții Măgherăuș rămâne fără apă
FOTBAL: Derby maramureșean între două echipe aflate pe podium
PASUL GUTÂI: Copac prăbușit pe DN 18
INEDIT: Pomul de Crăciun din Centrul Vechi va prinde viață cu fotografii ale băimărenilor
VOLEI: Știința Explorări s-a calificat în sferturile Cupei României
MARAMUREȘ SACRU- Maramureșul își duce patrimoniul UNESCO și tradițiile autentice la Bruxelles
ZAHORÁNSZKI BRIGITTA: Vești bune pentru prosumatorii din România
SALVAMONT MARAMUREȘ: Pacient evacuat pe un traseu dificil
MINISTRUL MEDIULUI, NATALIA INTOTERO vine în Maramureș pentru discuții despre poluarea minieră și gestionarea deșeurilor
AVERTIZARE HIDROLOGICĂ: Cod galben pentru bazinele hidrografice Vișeu, Iza, Lăpuș, Tur și Someșul Mare
GIULEȘTI: Lansare lucrare – Magnum Diarium Academicum Septentrionis
MĂSURI LA FRONTIERĂ: Restricții temporare de trafic auto în PTF Sighetu Marmației I (Podul Istoric)
FMI a aprobat în unanimitate a cincea revizuire a acordului cu România şi disponibilizarea a 475 milioane euro

Lasa un raspuns