FINANȚĂRI: AFIR a publicat Ghidurile pentru finanțarea proiectelor de infrastructură de bază și de acces agricol și silvic

FINANȚĂRI: AFIR a publicat Ghidurile pentru finanțarea proiectelor de infrastructură de bază și de acces agricol și silvic

 Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (AFIR) informează că au fost publicate versiunile finale ale Ghidului Solicitantului pentru submăsurile (sM) privind infrastructura de bază și cea de acces ai căror beneficiari sunt autoritățiile locale, asociații ale acestora, ONG- urile constituite conform legii, precum și alte tipuri de beneficiari în funcție de specificul investiției. 

Totodată a fost publicat Ghidului Solicitantului și pentru submăsurile de infrastructură care se adresează solicitanților de finanțare din arealul ITI (Investiții Teritoriale Intergrate) Delta Dunării. Astfel, toți cei interesați să acceseze fondurile europene nerambursabile din cadrul Programului Național de Dezvoltare Rurală 2014 – 2020 (PNDR 2020) pot consulta pe pagina oficială a Agenției (www.afir.info) Ghidului Solicitantului pentru sM 4.3 – Investiţii pentru dezvoltarea, modernizarea sau adaptarea infrastructurii agricole şi silvice componentele de infrastructura agricolă și silvică), pentru sM 7.2 – Investiţii în crearea și modernizarea infrastructurii de bază la scară mică, precum și pentru sM 7.6 – Investiţii asociate cu protejarea patrimoniului cultural pentru întreg teritoriul, cât și pentru zona ITI Delta Dunării.
De asemenea, AFIR a publicat și anexele aferente Ghidurilor, necesare pentru întocmirea unui proiect, inclusiv Cererile de Finanțare pe care beneficiarii le pot testa și pregăti în vederea depunerii. Precizăm că de la momentul publicării variantelor finale ale Ghidului Solicitantului și deschiderea sesiunilor de primire a proiectelor trebuie să treacă un interval de minimum 7 zile, conform prevederilor ROF-ului de Selecție (Regulamentului de organizare şi funcţionare al procesului de selecţie şi al procesului de verificare a contestaţiilor pentru proiectele aferente măsurilor din Programul Naţional de Dezvoltare Rurală 2014 – 2020).
Modalitatea de depunere a cererilor de finanțare va fi cea on-line pe pagina de internet a Agenției pentru toate cele trei submăsuri. Pentru întocmirea documentației necesare obținerii finanțării, solicitanții au la dispoziție Ghidul Solicitantului care va putea fi consultat pe site-ul Agenției, www.afir.info, la secțiunea „Investiții PNDR”, în pagina dedicată fiecărei submăsuri în parte.
 

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.