VIDEO | Extinderea rețelei electrice în comuna Bârsana

Pentru că începând cu anul 2018 comuna Bârsana este atestată ca Stațiune Turistică de Interes Local, necesarul de intreprinderi și spații de cazare trebuie suplimentat.În acest sens, administrația locală a inclus noi suprafețe de teren în intravilanul comunei Bârsana, unde nu existau construcții, prin Noul Plan Urbanistic General al comunei, pentru cuprinderea în aceste zone a tuturor serviciilor de utilitate public.

Zonele cuprind terenurile limitrofe Drumului Județean 185, Spre Văleni – Cornul Gruiețelor – Șesu Custurii – Valea Vălenilor, și Drumul Județan 186, spre Nănești – Gura Brezăii – Sub Piatră;

Până în prezent, s-a realizat rețeaua de alimentare cu apă, iar recent a fost semnată autorizația de construire pentru Extinderea de rețea electrică de distribuție publică în zonele menționate mai sus, spre Nănești și spre Văleni.

Pentru completarea listei de priorități în ceea ce privește utilitățile publice, primarul Teodor Ștefanca spune că se derulează toate demersurile necesare pentru proiectele de Rețea de canalizare menajeră și stație de epurare, precum și înființare inteligentă de distribuție gaze naturale în comuna Bârsana.

Administrația locală din Bârsana a precizat că asigurarea serviciilor de utilitate publică sunt o condiție esențială pentru dezvoltarea durabilă a unei zone.

 

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.