Se spune că 24 februarie este nu doar sărbătoarea dragostei la români, ci și ziua care marchează începutul primăverii.
În tradiția românească, natura renaște de Dragobete, păsările își caută cuiburi, iar ursul iese din bârlog. Dragobetele este considerat a fi un bărbat chipeş şi iubăreţ care oficia în cer, la inceputul primăverii, nunta animalelor. Este un mesager al dragostei şi protector al îndrăgostiţilor, de aici şi definiţia de Sărbătoarea Dragostei la români.
O lege nescrisă a Dragobetelui spune că îndrăgostiții trebuie să se sărute în această zi pentru a rămâne împreună pentru totdeauna.
În dimineața zilei de Dragobete, înveșmântați în straie de sărbătoare, flăcăii și fetele se întâlneau în centrul satului sau în fața bisericii. Dacă vremea era urâtă, se strângeau în casa unuia dintre ei, unde se țineau de jocuri și de povești. Însă, dacă vremea era prielnică, porneau în cete, cântând, către pădure sau prin luncile din apropiere, unde fetele culegeau ghiocei, violete și tămâioasă, flori de primăvară și plante miraculoase, pe care le păstrau la icoane până la Sânziene, când le aruncau pe apele curgătoare. În unele zone, exista obiceiul ca fetele mari să strângă apă din omătul netopit sau de pe florile de fragi. Această apă, despre care se spunea că e ”născută din surâsul zânelor” (”apa zânelor”), era păstrată cu grijă, existând credința că avea proprietăți magice: făcea fetele mai frumoase și mai drăgăstoase.
Lasa un raspuns