VIDEO | Dotări noi la poliție cu echipament, arme și muniție

Odată cu sărbătorirea Zilei Imnului Naţional al României, ministrul afacerilor interne, Ion Marcel Vela, și secretarul de stat, chestor-șef de poliție Bogdan Despescu, au participat la evenimentul de prezentare a noilor achiziții de echipament, armament și muniție, care vor intra în dotarea polițiștilor, astfel încât să se asigure un nivel de siguranță crescut pentru cetățeni, dar și pentru angajații MAI.

În cadrul evenimentului de înmânare a noilor mijloace de intervenție și protecție ale polițiștilor,  ministrul Ion Marcel Vela a oferit polițiștilor prezenți primele 100 de pistoale de calibru 9x19mm, marca Beretta.

În decursul acestui an, au fost recepționate autospeciale noi, urmând ca până la finalul anului, să se ajungă la peste 6000 de autospeciale, care vor fi distribuite structurilor din cadul Poliției Române.

”La Inspectoratul de Poliție al Județului Maramureș au ajuns primele 16 autospeciale, care urmează să fie repartizate către Structuri Operative, respectiv Ordine Publică și Rutieră. De asemenea , nu mai puțin de 25 000 de pistoale, au fost achiziționate de IGPR și urmează să fie distribuite până la finalul lunii august, angajților din teritoriu, după o reinstruire pe linia folosirii armamentului. În perioada imediat următoare, se va distribui primul lot de 5000 de pistoale Berreta, dar și alte echipamente și mijloace pentru protecția polițiștilor, precum căști de protecție cu vizor , dispozitive de bloxare a trecerii auto, veste antiglonț, maiouri de protecție și 6000 de body-camera”, menționează Romeo Tămășa, agent șef IPJ Maramureș.

Siguranța populației rămâne o prioritate a conducerii MAI, de aceea, această măsură de îmbunătățire a dotării polițiștilor, în special a celor din stradă, reprezintă o continuare a activităților de înnoire și completare a echipamentului și tehnicii necesare muncii operative.

 

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.