Judecătorul Stan Mustaţă, unul dintre magistraţii din completul de la Curtea de Apel Bucureşti care judecă dosarul ICA, în care este acuzat Dan Voiculescu, a fost ridicat, marţi dimineaţă, de procurorii DNA, fiind suspectat de luare de mită, potrivit unor surse judiciare. Judecătorul este suspectat că ar fi cerut bani în dosarul ICA, dar şi în alte cauze.
Judecătorul Stan Mustaţă, de la Curtea de Apel Bucureşti, este suspectat că ar fi cerut bani în dosarul ICA, dar şi în alte cauze pe care le avea în soluţionare, printre acestea fiind şi cel în care Mihai Stoica cere anularea condamnării, au declarat marţi, pentru MEDIAFAX, surse judiciare.
Potrivit surselor citate, judecătorul Stan Mustaţă ar fi pretins bani, dar şi bunuri, în mai multe dosare penale pe care le avea în soluţionare, atât cauze simple, cât şi complexe, între care ar fi şi dosarul în care sunt judecaţi Dan Voiculescu, Gheorghe Mencinicopschi şi alte 11 persoane, pentru fapte de corupţie privind modul de privatizare a Institutului de Cercetări Alimentare (ICA).
Un alt dosar în care se suspectează că Stan Mustaţă ar fi pretins bani este cel în care Mihai Stoica a formulat o contestaţie în anulare în cazul condamnării primite în dosarul transferurilor de jucători. Magistratul Stan Mustaţă, care judeca cererea lui Mihai Stoica, a declarat contestaţia în anulare ca fiind admisibilă în principiu şi a amânat judecarea cauzei pentru 23 mai. CITEŞTE MAI MULT…
Stiri de actualitate:
TEATRUL MUNICIPAL BAIA MARE: INBOX – în cadrul Sărbătorii Castanelor lângă Podul Culturii
ISU MARAMUREȘ: Prevenție, responsabilitate și parteneriat pentru siguranța maramureșenilor
INVITAȚIE LA VERNISAJ: Comorile României – Patrimoniul Mondial UNESCO din Maramureș la Muzeul Județean de Mineralogie
MUZEUL JUDEȚEAN DE ARTĂ: Arta Băimăreană 130 – vizită ghidată de Sărbătoarea Castanelor
RUGBY: „Zimbrii” au ratat calificarea în finala campionatului
MIHAI VĂLU este noul manager al Teatrului Municipal Baia Mare
CAMPANIE: Ziua de Curățenie Națională -19 septembrie
SIMPOZION ANIVERSAR: Bârsana – 700 de ani de la prima atestare documentară (1326-2026) – Repere istorice, spirituale și culturale ale Bârsanei
PAP ZSOLT ISTVÁN: Acord de colaborare cu AJVPS Maramureș pentru a interveni rapid și eficient atunci când urșii coboară
SIGHETU MARMAȚIEI: ProfiSchoolUp – investiții pentru îmbunătățirea învățământului profesional în zona transfrontalieră România–Ucraina
VITAL: Întrerupere furnizare apă potabilă vineri, 18 septembrie în Baia Mare
EVENIMENT: Ce am învățat de la Școala Naturii în Geoparcul Gutâi-Maramureș?
START ÎNSCRIERI: A început perioada de recrutare pentru școlile militare de subofițeri de jandarmi – 850 de locuri sunt dispobibile în acest an
SPECTACOL ANIVERSAR: Asociația Esperando – de 25 de ani alături de persoanele cu nevoi speciale
SIGHETU MARMAȚIEI: Restricții de trafic pe două străzi
TAEKWON-DO: Cinci sportive ale ACS Dragonul Baia Mare au obținut centura neagră 1 Dan
RUGBY: „Zimbrii” joacă mâine cu Dinamo pentru un loc în finala campionatului
SIGHETU MARMAȚIEI: Romanian Science Festival – Târg de științe
BAIA MARE: Circulație în condiții de șantier pe noul Pod Unirii și sens giratoriu la intersecția bulevardelor Independenței și Unirii
DNA: Unul dintre magistraţii care judecă dosarul ICA, ridicat pentru luare de mită

Lasa un raspuns