DINCOLO DE ”MITUL SHAKESPEARE”: Un savant maghiar în Anglia secolului al XVII-lea – De la Schola din Baia Mare la Colegiul Gresham din Londra, (partea 1)

În februarie 2026 a fost făcută publică propunerea care încearcă să lege unul dintre cele mai valoroase monumente medievale din Piața Libertății, Casa Elisabeta, de drama lui Shakespeare, Romeo și Julieta. Conform poveștii din spatele propunerii, Johannes Banfi Hunyades (János Bánfihunyadi Ötvös), născut la Baia Mare în urmă cu 450 de ani și stabilit ulterior în Londra secolului al XVII-lea, ar fi putut avea conexiuni cu Shakespeare; ba mai mult, așa cum sugerează romanul de ficțiune al lui Walter Übelhart (În umbra lui Shakespeare), acesta ar fi putut avea chiar o contribuție la nașterea celebrei tragedii. Ei bine, sursele istorice conturează o ima­gine mult mai nuanțată față de cele de mai sus.

Să stabilim încă de la început: János Bánfihunyadi a existat cu adevărat și a fost o personalitate recunoscută în Londra secolului al XVII-lea, profesor la Gresham College. Shakespeare a trăit și a creat în aceeași epocă și în același oraș, însă sursele arhivistice și de istorie literară, cunoscute în prezent, nu indică nicio legătură demonstrabilă între cele două parcursuri biografice.

În textul de mai jos, nu mi-am propus combaterea poveștilor romantice ci, pornind pe urmele savantului originar din Baia Mare, prezentarea pe scurt a stadiului actual al cercetărilor privind familia Bánfihunyadi, precum și contextul istoric și arhitectural al Casei Elisabeta – adică tot ceea ce știm cu adevărat despre acestea pe baza surselor istorice. Desigur, întrebarea nu este dacă, pe lângă fapte, avem sau nu ne­vo­ie și de legende. Ci dacă este permisă valorificarea ficțiunii ca fapt istoric și dacă Baia Mare și Casa Elisabeta – care este unul dintre cele mai deosebite monumente medievale ale orașului – au nevoie de Shakespeare pentru a fi puse în valoare.

Dar să vedem, mai întâi de toate, ce știm despre János Bánfihunyadi Ötvös.

Despre tinerețea lui János Bánfihunyadi Ötvös (1576–1646) – cunoscut și sub numele de Johannes Banfi Hunyades, John Huniades sau Hans Hungar – avem la dispoziție puține date certe. Monografia lui Borovszky, Comitatul Satu Mare (1908), îl menționează în doar câteva rânduri: „János Bánfi-Hunyadi, profesor la Londra, năs­cut la Baia Mare în 1576. A fost profesor de matematică și de chimie la Gresham College din Londra. În 1650 a dorit să se întoarcă în patria sa, dar a murit pe drum.”

Dacă analizăm mai profund viața savantului alchimist născut, conform datelor biografice, exact acum 450 de ani, incertitudinile devin mai numeroase decât certitudinile. S-ar putea să se fi născut la Rivulus Dominarum, adică în Baia Mare de astăzi – sau poate nu. Împrejurările nașterii sale nu sunt cunoscute cu exactitate. Ceea ce poate fi considerat sigur este faptul că tatăl său a fost Benedek Bánfi­hunyadi Mogyoró, episcop reformat (superintendent), ales în 1595, la Carei, la con­ducerea Districtului Reformat de dincolo de Tisa (adică a comunităților reformate din Ungaria Superioară și Partium). Nu avem însă date care să ateste că familia ar fi locuit în Baia Mare. Cea mai probabilă ipoteză este că tânărul Bánfihunyadi a ajuns la Baia Mare ca elev sau ca ucenic, devenind „aurifaber”, adică aurar într-unul dintre cele mai importante ora­șe miniere ale Regatului Ungariei.

Rolul pe care Baia Mare l-a jucat la sfârșitul secolului al XVI-lea, în special în ceea ce privește mineritul din Ungaria Superioară și Transilvania, i-a asigurat nu doar avântul economic, ci a conectat orașul și la rețelele științifice central-europene. La aceasta a contribuit în mare măsură faptul că, dintre elevii faimoasei Schola Rivulina – înființată după Reformă și activă între 1547 și 1745 –, cei mai de seamă erau trimiși de consiliul orășenesc, pe cheltuială proprie, la universități străine. În timpul pe­re­grinărilor lor, aceștia stabileau relații științifice și adesea rămâneau pentru pe­rioade îndelungate în străinătate, cum a făcut mai târziu și tipograful Miklós Misz­tót­falusi Kis, care plecase tot din Baia Mare.

Se presupune că și János Bánfihunyadi a studiat mai întâi la Schola Rivulina, de unde a pornit apoi în călătoria sa de studii prin Europa. Referitor la primii săi ani petrecuți în străinătate, un punct de sprijin îl oferă studiul lui Béla Balogh și Kálmán Oszóczki, Breasla aurarilor din Baia Mare în secolele XV–XVII, publicat în 1979. În timpul documentării pentru această lucrare, autorii au găsit două copii ale scrisorilor lui János Hunyadi Ötvös (Cașovia, 1606 și Londra, 1613) în protocolul arhivei băimărene.

În prima scrisoare, datată 3 mai 1606, Bánfihunyadi își înștiința cumnatul că se pregătește să părăsească orașul Cașovia. Pentru aurarii din Cașovia, cea mai mare atracție o exercita Praga, astfel încât se poate presupune că, începând cu 1606, Bánfihunyadi s-a aflat pentru o vreme la Praga. Acolo, în vreunul dintre atelierele de orfevrărie boltite, ar fi fost inițiat în „bucătăria” alchimiei. La acea vreme, alchimia nu însemna doar încercarea de obținere a aurului, ci includea și metodele științifice de preparare a medicamentelor și de analiză a materialelor. Conform unei însemnări contemporane, Bánfihunyadi era interesat, de exemplu, de fabricarea vopselelor, a sticlei și a adezivilor, de extracția argintului din plumb, de obținerea aurului din hal­dele de steril, precum și de chestiunile științifice legate de acestea.

Dávid Lajos

(traducere din limba maghiară: Bertoti Péter)