Nea Liviu Dragnea, mătușa guvernului – sau cine cum o vrea să-i mai zică în termeni protocolari -, încearcă să pară în discursul lui mai ingenuu ca două fecioare la un loc după ce au stat la o cafea cu taurul comunal. Cu orice prilej, omul vrea să arate cât e de preocupat de bunăstarea nației, că ar fi în stare să facă și de serviciu în schimbul trei la poarta raiului, doar-doar să-i fie românului burta plină și taxa ușoară. Mare cârmaci, mare caracter! Mai că ți se moaie și pipota de duioșie văzând cât e de sensibil domnul Dragnea, de când a intrat la guvernare, atunci când vine vorba de pușcăriile patriei. ”M-am uitat pe niște evidențe. În Uniunea Europeană, media pedepselor este 7 – 9 luni, la noi este 7 ani”, a constatat la Antena 3, postul ăla de ne crede pe toți tâmpiți, nea Liviu. Da, coane Dragnea, o fi așa cum ziceți, numai că pesemne în UE se fură mult mai puțin ca pe la noi – să nu ziceți că nu știți asta, că ar fi chiar comic :). Și poate că naivii ăia din UE nu au avut puseuri legislative de a dezincrimina hoțomănia dacă se fură prin abuz în serviciu până la un 200.000 de lei, bani de țigări sau de niște mazăre de Teleorman. Oricum, ideea PSD de a pune limită de furtișag e chiar de muzeu. De unul al prostiei, de bună seamă.

Lasa un raspuns