Ministerul Educației a lansat acum o săptămână în consultare publică noua lege a educației. Pe ideea, firește, că e nevoie de reformat pe ici, pe colo, prin punctele esențiale, parol!
De la ‘89 încoace, cele mai multe experimente nepricepute e posibil să se fi făcut în învățământ. S-au mai făcut și în alte domenii, dar parcă nu cu atâta osârdie, cu atâtea scremete și rateuri. O sumedenie de miniștri care s-au perindat pe la educație au vrut parcă să-și lase amprenta cu gândurile lor chipurile luminoase în învățământ. Să modifice ceva, să schimbe cât de cât oarece, să nu creadă colegii de breaslă sau vecinii din bloc că sunt mai nerozi ca predecesorii. Efectul? De-a lungul anilor, în învățământ s-a cuibărit un catifelat talmeș-balmeș pe care nu-l îndepărtezi nici cu cea mai needucată drujbă. Dascălii nu mai știau după ce manuale să mai predea, elevii nu mai știau din ce materii mai dădeau examene, părinții habar n-aveau când mai aveau copii vacanțe.
O morișcă zăpăcitoare a dat, în timp, cu învățământul de toți pereții. Asta din pricina unor cetățeni care, ajunși în funcții grase în Ministerul Educației, ar merita lăsați repetenți o veșnicie și ceva.
Lasa un raspuns