Desfășurare de forțe într-un exercițiu al pompierilor sigheteni

Intervenție de amploare joi a pompierilor sigheteni după ce printr-un apel la 112 s-a anunțat izbucnirea unui incendiu la o unitate hotelieră din oraș. Din fericire a fost doar o simulare a intervenției pompierilor în cazul unei astfel de situații de urgență. Exercițiul demonstrativ a fost organizat premergător datei de 13 septembrie când se celebrează Ziua Pompierilor.

Pentru acest exercițiu s-au folosit 3 autospeciale de stingere cu apă și spumă, un echipaj SMURD, o motopompă, dar și o autospecială de salvare la înălțime.

Comandantul Detașamentului de Pompieri Sighetu Marmației spune că prin astfel de exerciții se dorește antrenarea personalului și îmbunătățirea timpilor de răspuns.

Ziua Pompierilor din România este marcată anual pe data de 13 septembrie prilej cu care sunt organizate diferite activități.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.