CUVINTE CU MINTE | SUMAL 2.0 – Punerea în scenă a unui sistem falimentar pentru combaterea exploatărilor ilegale [autor: Radu Vlad]

Fără o nouă arhitectură a sistemului de combatere a tăierilor ilegale și, în consecință, fără un nou SUMAL 3.0, se vor adânci controversele și problemele din silvicultura românească.

Cu un nou Codul Silvic votat în unanimitate în parlament și după recenta lansare a SUMAL 2.0 – “vândut” publicului ca Soluția miraculoasă pentru ieșirea României din infrigement, aducerea astăzi în discuție a unei reforme reale pentru combaterea tăierilor ilegale poate părea anacronică. Ei bine, vrem să atragem atenția că așa zisul“NOU”cadru legislativ este în fapt“aceeași Marie cu altă pălărie”, doar că este o pălărie mult mai grea, dar și mult mai scumpă (iar factura rămâne să fie plătită de pădure și de comunitățile locale).

Trebuie să înțelegem că SUMAL nu este logica sistemului de combatere a tăierilor ilegale ci, doar un instrument – o aplicație informatică care integrează regulile deja instituite prin legislația primară. Dacă aceste reguli sunt orientate prost, dacă arhitectura sistemului de combatere a tăierilor ilegale țintește ineficiența, atunci trebuie să ne gestionăm așteptările și față de acest instrument care își propune să asigure trasabilitatea electronică a lemnului. Practic nu s-a schimbat nimic în afară de instituirea unor noi sarcini administrative inutile, ale căror efecte vor împovăra tot pe cei ce respectă legea.

Problema sectorului forestier începe și este fundamental influențată de felul în care valorificăm lemnul. Fără o viziune a politicilor forestiere, vânzarea lemnului“pe picior”ține loc de strategia forestieră națională (cca 80% din masă lemnoasă în România se vinde în acest fel). De zeci de ani silvicultura din România,vinde pădurea sub formă unui volum estimat grosier, al arborilor în pădure înainte de a fi recoltați și NU este preocupată să controleze cantitățile care ies din pădure. Iar ca bază a sistemului de control,  a instituit“marcarea”arborilor – adică amprenta unui ciocan de fier aplicat pe cioate în pădure. Nu doar că nu constituie o proba solidă în instanță, dar “marca” nu poate garanta nimic despre volumul arborilor exploatați. Același număr de arbori marcați poate să însemne un volum de lemn total diferit. În acest fel, considerăm că este legiferată o zona gri care nu poate fi controlată! Ironia este că atât contractele de vânzare-cumpărare cât și SUMAL-ul iau de bune aceste estimări grosiere ale volumului de masă lemnoasă, oferind valori cu două zecimale.

Dar cum dispare acest lemn “în plus” din pădure fără să mai fie raportat și fiscalizat?! Transporturi fără documente, transporturi multiple utilizând același aviz, iar astăzi cel mai frecvent mod de operare este“supraîncărcarea” adică fraudarea declarațiilor privind volumele de lemn transportate.

Cum se explică faptul că încă se poate? Încălcarea conștientă a legii în orice domeniu este în esență o chestiune de asumare a riscurilor. Iar riscurile pentru operatori sunt aproape inexistente. Responsabil pentru măsurarea lemnului este operatorul, iar legislația nu impune verificarea transporturilor care pleacă de la locul de recoltare. Legea instituie obligații abia după ce lemnul e plasat în piață. Astfel că sub 1% din transporturile ce pleacă de la locul de recoltare sunt verificate! Mai mult, este instituit și un prag aberant de 10 m3 pentru a sancționa ca infracțiune silvică transportul materialelor lemnoase care nu este însoţit de documente specifice de transport din care să rezulte cu certitudine legalitatea provenienţei acestora. Așadar statistic, un operator riscă doar o amendă modică pentru 1 din 100 de transporturi dacă nu “greșește” cu mai mult de 10 mc. Cine și-ar mai lua bilet de autobuz dacă amenda ar fi mai mică decât prețul biletului, iar controalele ar fi extrem de rare și orientate la întâmplare sau eventual discreționar!

Iată deci întreg sistemul de combatere a tăierilor ilegale este ca un tigru de carton. O povară administrativă inutilă pentru cei corecți și o invitație la “furt cu acte în regulă” pentru cei dispuși să încalce legea.

O privire de ansamblu ne arată că sistemul impune pază de miliarde de arbori în pădure, măsurarea și verificarea obsesivă (de peste 5 ori) a 18 milioane m3 sub formă de arbori pe picior înainte de a fi recoltați, iar ca măsură de control, identificarea cioatelor nemarcate în 7 milioane de hectare. Toate acestea având în vedere că eroarea standard prevăzută legal pentru determinarea volumului poate fi de peste 20%.Apoi, după ce lemnul a intrat pe piață, ne închipuim că vom controla tăierile ilegale, urmărind cele 18 milioane m3 de lemn care se rostogolesc “în cascadă” în cca 100.000 de depozite și unități de prelucrare a lemnului și peste 3 milioane de gospodării. Dar în toate aceste puncte critice vizate, lemnul nefiscalizat poate fi înghițit sau “spălat” printre tipuri administrative (ex. declarare a randamentelor de procesare). Ce lipsește de fapt este tocmai verificarea/recepția lemnului când pleacă de la locul de recoltare!

Ne întrebăm de ce oare toate aceste proceduri costisitoare și ineficiente, când este firesc că pădurea se păzește de furtul de lemn prin controale la ieșirea din pădure. Ne îmbătăm cu apă rece când susținem că programăm o activitate de control eficientă pentru pază pădurilor, făcând controale în al 7-lea ciclu de prelucrare a lemnului căutând neconcordanțe punctuale între înscrisuri și stocuri aflate într-o continuă dinamică!

Noi spunem că se impune o reformare a sistemului privind combaterea tăierilor ilegale sub deviza: simplitate – transparență – eficiență. Credem că se poate și simplitatea și eficiența dacă oferim transparent și dacă orientăm controlul pe sectorul primei introduceri pe piață a lemnului.

Dar oare am fi noi românii primii care să aplicăm acest principiu?! Nicidecum, chiar dimpotrivă! Astăzi, toate țările civilizate din SUA și până în Japonia au instituit acest principiu tocmai pentru a eficientiza controlul, eliminând sarcinilor administrative inutile. O analogie sugestivă pentru aplicarea acestui principiu în alte domenii: controlul la ieșirea din magazine sau verificarea persoanelor și mărfurilor la intrarea în zona Euro și nu dimensionarea unor armate de grăniceri și vameși care să alerge aiurea prin case și magazine să caute imposibilul!

Dar, controlul la prima introducere pepiata nu este doar o opțiune ci este deja o decizie strategică a UE instituită prin Reg. 995 /2010 – și tocmai pentru aplicarea deficitară a acestui regulament suntem în plină procedura de infrigement, în drum spre Curtea Europeană de Justiție.

Soluțiile care se impun nu reprezintă niște simple amendamente pentru SUMAL. Este nevoie de un pachet legislativ, iar asta implică voință politică și o nouă viziune a politicilor forestiere naționale.

Sperăm să se destepte și această “voință” înainte să fie trezită de prăbușirea sectorului forestier!

autor: Radu Vlad, Coordonator Proiecte Regionale Păduri, WWF România

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.